Ochii fac parte din armele de seductie ale oricarei femei. Atunci cand sunt odihniti, ei au puterea de a face numeroase “victime”. Si daca tot ne ajuta atat, noi ce facem pentru a-i ajuta? Raspunsul este simplu… de cele mai multe ori, ii neglijam, ii spalam dimineata si seara cu apa calduta si, din cand in cand, atunci cand sunt rosii, utilizam picaturi speciale.
Si daca pentru celelalte parti ale corpului mergem la sala si folosim tot felul de trucuri, de ce nu am face-o si pentru ochi ?! La serviciu ii fortam la maximum in fata calculatorului, orele prelungite in fata televizorului dauneaza si ele, citim la lumina nepotrivita si nu dormim atat cat ar trebui. Daca vrei sa ai ochi frumosi si sanatosi, nu uita sa-i ingrijesti ca la carte!
- Ochii si computerul
Cu siguranta ca foarte multe dintre voi utilizati computerul sau laptopul la serviciu. La sfarsitul programului, ochii sunt rosii, obositi, iar senzatia este cea de uscaciune. Acest lucru se intampla deoarece privirea ramane fixa pentru foarte mult timp, iar astfel ochii nu se pot umezi asa cum este si normal. Cel mai indicat este ca, atunci cand stai la calculator, sa utilizezi ochelari antireflex, care iti protejeaza ochii de efectul daunator al ecranelor.
- Odihna este secretul
Atunci cand pierzi noptile, iti simti ochii grei, iritati, inflamati. Nu este nimic anormal aici, insa mare atentie! Vasele de sange dilatate sunt mult mai vizibile pe albul ochilor atunci cand acestia sunt obositi. Cu somnul nu este de joaca, asa ca 8 ore de odihna pe noapte sunt numai bune daca vrei ca ochii tai sa fie frumosi si sa nu dea semne de imbatranire.
- Atentie la machiaj si la demachiere!
Deseori, alegem sa ne demachiem ochii cu aceleasi produse pe care le alegem si pentru a demachia fata. Pe piata exista produse special destinate curatarii ochilor, cu formule blande, cu extracte de albastrele pentru ochii sensibili, sau chiar apa micelara, care nu contine parfum si care nu irita ochii. Lotiunile demachiante pot intra in ochi si ii pot irita. Nu alege sa indepartezi machiajul cu orice fel de produs, opteaza pentru cele de calitate pentru a nu-ti imbolnavi ochii. Conjunctivitele, precum si alte boli ale ochilor pot aparea in urma folosirii cosmeticelor care au iesit din termen sau a celor imprumutate de la alte persoane. Inlocuieste creionul si fardurile la cel mult 2 luni de zile si nu ti le achizitiona decat din locuri special destinate.
Ochii au nevoie de vitamine, seleniu si acizi grasi pentru a fi sanatosi. Include in dieta ta morcovii, portocalele, capsunele, semintele de floarea-soarelui, migdalele, spanacul, pestele, varza, cartofii, broccoli, alunele, mananca multe fructe si legume proaspete, mai ales ca acum este sezonul lor.
- Mergi la medic!
Daca ochii dau semne de imbolnavire, trebuie sa apelezi neaparat la un medic specialist. Nu apela la tratamentele naturiste, deoarece iti poti face mai mult rau decat bine. Foloseste un prosop care sa fie doar al tau si ai grija la igiena zilnica. Pentru demachiere, apeleaza la tifonul steril si renunta la machiaj pentru o perioada, macar pana stabileste specialistul despre ce este vorba.
Text: Ruxandra Raica