Toamna este anotimpul adunării roadelor, al peisajelor fermecătoare pictate în nuanțe aramii, dar este și perioada în care oboseală, anxietatea și stresul se insinuează, la început timid, apoi mai cu îndrăzneala, în rutină noastră de zi cu zi. Vestea bună este că toamna este și sezonul ceaiurilor aromate, bogate în proprietăți benefice organismului.
Cultura ceaiului are o vechime de aproape cinci mii de ani, cu origini încă incerte, în China, India sau chiar Vietnam, după unii cercetători. Ceaiurile au fost încă de pe atunci calea cea mai simplă de valorificare a beneficiilor plantelor, natură oferindu-ne cu generozitate câte un remediu pentru fiecare afecțiune și disconfort fizic sau mental.
Cele mai multe ceaiuri conțîn taninuri și polifenoli care protejează sistemul circulator, întârzie îmbătrânirea cerebrală și celulară, în general, și au efecte energizante.
Ceaiuri antistres
Stresul nu mai este demult un tabu. Ritmul din ce în ce mai alert în care ne desfășurăm activitățile cotidiene are un aport major la apariția și agravarea stărilor de stres și anxietate. Ceaiurile antistres ne pot ajută să ne restabilim echilibrul, datorită polifenolilor antioxidanți cu proprietăți anticancerigene și de reducere a nivelului de colesterol. În diminețile reci de toamna, poți savura o ceașcă de ceai verde cu tulsi (Busuioc Sfânt), amestec ce oferă numeroase beneficii, printre care reducerea stresului, creșterea nivelului de energie, încetinirea procesului de îmbătrânire, susținerea sistemului imunitar și echilibrarea metabolismului.
La fel de eficiente sunt și ceaiurile cu flori de hibiscus, tei, lavandă, mușețel, rădăcina de ginseng și extract de fructe de goji.
Ceaiuri pentru slăbit
Primăvară și vara, alimentația noastră se bazează mai mult pe carbohidrați, însă toamna, din cauza scăderii temperaturii, avem tendința de a ne îndrepta către feluri de mâncare mai grase, dietă ce ne predispune la acumularea unor kilograme în plus. Ceaiurile pentru slăbit pot fi consumate atât înainte, cât și după masă, având efect detoxifiant și de eliminare a excesului de apă și de grăsimi din organism.
Dintre ceaiurile pentru slăbit cu efect de ardere a grăsimilor fac parte cele cu ginseng, ceai verde, frunze de Senna, lotus și urzică. Pentru efecte diuretice, laxative și depurative (de eliminare a toxinelor), cele mai indicate sunt cele cu flori de șoc, flori de lavandă, sulfina, coadă-calului, mentă și mușețel.
O altă opțiune eficientă că adjuvant în curele de slăbire este cafeaua verde, neprocesata și neprelucrată termic, păstrându-și astfel proprietățile naturale.
Ceaiuri antiimbatranire
Zilele ploioase sau înnorate de toamna ne predispun la meditație și introspecție, ocazie cu care ne dăm seama că a mai trecut un an din viață. Este momentul să ne îngrijim de sănătatea pielii și a întregului corp consumând ceaiuri antiimbatranire, bogate în vitamina E, minerale și antioxidanți naturali ce lupta împotriva radicalilor liberi responsabili de procesele de degenerare celulară, în urmă cărora apar ridurile.
Ceaiul alb are cel mai puternic efect antioxidant datorită cantității mari de catechine pe care le conține, însă și ceaiul verde sau cel de rozmarin ajută la conservarea tinereții.
Ceaiuri energizante
Vremea se răcește, soarele ne vizitează mai rar, dar nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de astenie. Cel mai ușor este să ne recăpătam puterile savurând în fiecare dimineață de toamna o ceașcă de ceai tonic și energizant, la alegere dintre ceai de cătină, ceai verde, ceai negru, ginseng, gingko biloba sau aloe vera.
Farmaciștii Catena recomandă în perioadele stresante, precum cele în care avem de dat examene sau când avem de dus la bun sfârșit anumite proiecte profesionale, dar și când ai nevoie de un aport de energie și este foarte important să avem grijă de sistemul imunitar, un supliment pe măsură. Susținătorul nostru este Tonico Forte, suplimentul alimentar care ne oferă energie și ne ajută să facem față schimbărilor de temperatură.
Ceaiuri pentru digestie
Dacă toamna mâncăm alimente mai grele, care să ne ajute să facem față temperaturilor mai scăzute, trebuie să avem grijă să ne păstrăm sănătatea aparatului digestiv. Pentru protecția mucoasei gastrice și eliminarea balonarilor sunt indicate ceaiurile cu proprietăți antiinflamatoare, calmante, antimicrobiene, homeostatice și cicatrizante.
Acestea conțin anason, mentă, flori de mușețel și de gălbenele, coadă-șoricelului, troscot, frunze de păpădie, rozmarin și senna, precum și fructe de fenicul și de roinita, contribuind și la ameliorarea stărilor de greață.