O relatie de cuplu se incadreaza in normalitate atunci cand ambii parteneri experimenteaza o viata sexuala sanatoasa si implinita. Debutul oricarei relatii presupune atractie fizica, dorinta, pasiune si placere sexuala, sexul fiind prioritatea principala in ceea ce priveste viata de cuplu. Pentru unii, compatibilitatea sexuala este primordiala. Nu exista jumatati de masura, nepotriviri sau insatisfactii: totul se rezuma la pat! Si totusi, cum se poate ca dragostea sa piarda teren in fata placerilor sexuale?!
Parerea generala: dragostea inseamna dorinta, compatibilitate reciproca, devotament, echilibru, entuziasm si atractie sexuala, iar cand toate acestea dispar, pe termen lung, relatia are de suferit. Pe langa iubire, comunicare, incredere, respect si rabdare, sexul este ingredientul principal menit sa intretina longevitatea unei relatii.
- Sexul faciliteaza comunicarea
O viata sexuala activa si satisfacatoare produce apropierea intre parteneri, dezvolta increderea de cuplu, creeaza conexiuni si intareste legatura sentimentala dintre cei doi. Comunicarea in cuplu nu este intotdeauna verbala, un gest sau o privire sugestiva, la un moment dat, pot inlocui mii de cuvinte. Comunicarea este singura modalitate prin care iti poti invita partenerul in intimitatea ta, il poti cunoaste si intelege mai bine, reusind astfel sa va expuneti placerile sau nemultumirile, pentru a putea convietui in armonie in cadrul unei relatii de durata.
- Sexul stimuleaza sentimentul de dragoste
Cum ii demonstrezi ca il iubesti, daca nu ii arati afectiune si dorinta sexuala? O relatie sexuala perfecta este transparenta si se reflecta in sentimentele, emotiile si trairile voastre de zi cu zi. Experimentarea sexuala este sanatoasa si revigoranta intr-o relatie, ea poate intari legatura emotionala dintre partenerei si reaprinde flacara pasiunii in cuplu. O viata sexuala satisfacatoare contribuie la evolutia unei relatii si la mentinerea echilibrului sufletesc.
- Sexul infrumuseteaza
Pe langa hormonii care se elibereaza in timpul actului sexual care contribuie la imbunatatirea aspectului fizic, extazul, iubirea si tandreturile erotice stimuleaza buna dispozitie si cresc respectul si increderea de sine. Probabil v-ati confruntat adesea cu sintagma “cele mai frumoase femei sunt femeile indragostite”. De ce? Pentru ca este cel mai bun prilej de a-ti afisa sexualitatea, un corp asumat si ingrijit si o nuditate perfecta. Femeia indragostita si implinita sexual infatiseaza o femeie impecabila, senzuala, feminina, intotdeauna preocupata de aspectul ei fizic si constienta de atuurile ei si puterea de seductie.
- Sexul inseamna procreere
Pentru ca fericirea in cuplu sa fie desavarsita, este necesar sa ne dezvoltam pe plan sexual. Pe termen scurt, sexul nu este altceva decat placere, insa, cu trecerea timpului, i se acorda un sens si un scop primordial in viata fiecarui cuplu: dorinta de a procrea si de a trece la nivelul urmator al relatiei, acela de a deveni un tot unitar: familie si parinti!
Text: Alexandra Lupu
Tag: sex, relatii, beneficii,