Șerban Copoț – parenting prin ecologie

Ecologist convins, Şerban Copoţ promovează cu orice ocazie respectul pentru natură şi, pentru că vrea ca şi fiii lui să crească responsabil, îi învaţă de mici să iubească plantele şi animalele şi să trăiască în armonie cu mediul înconjurător.

Artistul are doi băieţi: pe Tedi (7ani ) şi pe Alexandru (3 ani). Tocmai de aceea, prezentatorul de la IUmor şi-a făcut un obicei din a-şi duce (deocamdată) băiatul cel mare (până va creşte şi mezinul) în tot soiul de drumeţii, iar vara este anotimpul propice pentru astfel de ieşiri în natură.



Tonica: Spuneai la un moment dat că sunt nişte momente importante în viața unui copil, în care e important ca tatăl să fie aproape. Sunt băieții tăi într-o astfel de perioadă?

Da, sunt. Eu am o vorbă. Să stai lângă copii atunci când își doresc să fii lângă ei. Degeaba te apucă dragostea când îi lovește adolescența pentru că ei vor dori atunci să stea cu prietenii.

Cum se traduce implicarea ta în viață băieților?

Noi suntem părinți full-time. Îmi este greu să fac o listă cu aspectele pe care le îngrijesc la creșterea lor. Este prea lungă și într-o continuă schimbare. Încerc să îi ajut să devină niște bărbați împliniți, stabili emoțional, cu o copilărie împlinită.

Dar în viața de familie?

Mami este stăpâna cuibului. Încerc să fiu un partener pe măsură implicării ei. Ea este cu adevărat eroul.

Până unde merge implicarea ta ca partener de joacă și unde începe autoritatea tatălui?

Băieții, prin joacă, încep să își ascute cornițele în blană tatălui pentru prima oară. Din acest motiv, joacă trebuie să aibă niște limite. Când nu mai există diferența între prietenii de la școală și tată, trebuie atenționat derapajul. În rest, distracție cât cuprinde.

Ai împreună cu soția ta o strategie de genul good cop – bad cop în educația copiilor?

Pe termen lung există această strategie. Dar trebuie folosită cu grijă. Dubla comandă poate confuza un copil și îi face mai mult rău decât bine. Gravitatea subiectului impune stilul de reacție. Dacă este ceva important, consider că ar trebui să avem aceeași părere. Dacă se poate. Dacă nu, dezbatem până găsim cea mai bună soluție. Copiii sunt cei mai importanți.

Ce înseamnă aplicat la educația copiilor pasiunea ta pentru ecologie și pentru viața în aer liber?

Dragostea pentru natură este cea mai importantă la vârstă asta. Când iubești, simți nevoia să și protejezi. Orice suflet are nevoie de ajutor. Astea sunt primele lecții de care are nevoie un copil.

Știu deja câteva trucuri de supraviețuire? De exemplu…..

Tedi a învățat să facă focul cu amnarul. Dar mi se pare că sună prea dur „supraviețuire” pentru vârsta de 7 ani. Știe să se orienteze cât de cât. E un proces de învățare continuu. Adoră drumețiile și a învățat cum arată anumite plante și copaci. Învățăm să fim organizați și responsabili.

Ce mesaj le transmiți părinților care vor să-și învețe copiii să iubească natura, care vor să-și învețe copiii să petreacă cât mai mult timp în natură?

Să petreacă timp în natură. Să creeze o poveste pentru fiecare gâză, arbore sau animal. Hrăniți-le curiozitatea.

Tu cum ai reușit să faci acest lucru? Sau ai reușit? Am reușit și sunt tare mândru de asta.

Artistul povestește că, după activitățile lui și după drumețiile făcute cu familia sa, a căutat pe piață cărți legate de natură și tehnici de supraviețuire, cu informații utile despre ce să faci în anumite situații, scrise pe înțelesul copiilor. Nu a găsit, așa că și-a dat seama că o poate scrie chiar el.

„M-am gândit că fac un lucru bun. Eu am bagajul necesar de cunoștințe să plec cu copiii în drumeții. Toate datele acestea pe care le-am acumulat de-a lungul vieții, documentarea pe care o fac în mod constant despre metode de supraviețuire și tehnici se regăsesc în această carte, într-un mod cât se poate de clar, concis și ușor de accesat”, povestește Șerban Copoț.

Lansarea cărții „Manualul exploratorului” reprezintă prima etapă a proiectului „Liga exploratorilor”, care își propune, în primul rând, să le reamintească părinților cât de important este timpul petrecut alături de copiii lor în mijlocul naturii. Cartea este scrisă integral de Șerban Copoț.

„Eu fac parte din generația care a crescut afară. Poate lucrurile s-au schimbat acum, copiii nu mai petrec atât de mult timp în contact cu natura, iar eu îmi doresc și să readuc acest obicei în timpul lor liber, dar și să le arăt cum să privească, cum să se bucure și cum să protejeze tot ceea ce ne înconjoară. În plus, prin intermediul cărții, ei pot învăța o mulțime de lucruri folositoare, cum sunt tehnicile de supraviețuire”, spune Șerban.

Text: Cristina Dudău