Actorul Tom Cruise in varsta de 49 de ani se pare ca ar fi adeptul unei masti faciale destul de ciudate pentru noi, oamenii de rand, dar foarte la moda in randul vedetelor de la Hollywood. Masca-minune contine excremente de privighetoare, da… ati citit bine, amestecate cu tarate de orez si apa, iar Tom este foarte incantat de textura tenului sau de cand a incercat acest – sa-i spunem – tratament.
O sursa apropiata a actorului a declarat faptul ca Tom nu este adeptul injectiilor cu botox si nici nu vrea sa apeleze la vreo interventie chirurgicala, insa acorda foarte multa atentie tratamentelor naturale noi si populare: „De curand, Tom a incercat masca de fata cu excremente de privighetoare. I-a fost recomandata de catre un prieten de la Hollywood si rezultatele sunt fantastice”.
Se pare ca actorul este foarte incantat si mandru de faptul ca a incercat tratamentul al carei fan este chiar Victoria Beckham, in loc sa apeleze la interventiile chirurgicale pe masura ce imbatraneste.
Cruise nu considera acest lucru a fi ceva iesit din comun si spune ca exista tratamente mult mai ciudate. Acum, noi nu stim de ce excrementele de privighetoare sunt ingredientul principal, dar probabil ca Tom stie.
Text: Ruxandra Raica