Pentru ca am depasit varsta la care scriam scrisori catre Mos Craciun, Iepuras si Zana Maseluta, pentru ca sufletul de copil dinauntrul meu inca mai asteapta minuni, iar adultul cauta explicatii, m-am gandit sa-I scriu lui Dumnezeu.
N-as vrea sa-I cer socoteala. Nu se cade. As vrea chiar sa incep prin a-I multumi in numele meu si al tuturor oamenilor frumosi. Sa-I multumesc si pentru ceilalti? Asa ar fi corect? Habar nu am, asa ca as trece mai departe si as vrea sa-L rog sa ma faca sa inteleg. Daca El considera ca, in micimea mea, as putea sa deslusesc macar o parte din marea minune care este lumea, daca crede ca merit sa-nteleg, atunci …
Atunci de unde atata tristete si mai ales de ce atata tristete? De ce atata tristete in ochi de copii? De ce atata durere? De ce atata nedreptate?
Vad in jurul meu copii bolnavi, oameni necajiti in situatii fara iesire, diperare, frica, foame, dezorientare si neincredere. Vad in jurul meu si bucurie si belsug, dar balanta nu mai e de mult in echilibru.
Poate ca nici oamenii nu mai sunt asa cum ar trebui sa fie, dar marea problema e ca nu mai stiu cum trebuie sa fie. Binele nu mai e considerat bine, iar oamenii buimaci nu mai stiu incotro s-o apuce. Nu mai e nimeni care sa le arate calea. Farul lumineaza atat de palid incat oamenii bajbaie intr-o pacla groasa.
Mi se pare ca Dumnezeu a plecat de-acasa si a lasat lumea de izbeliste.
Sper ca scrisoarea mea sa-L gaseasca undeva in lumea asta mare si sa-L determine sa-si intoarca privirea…
Nu va pierdeti speranta!!! Eu primesc intotdeauna raspuns la scrisori.
Text: Alina Niculescu