Stiati ca centrul mirosului se afla, in creierul nostru, alaturi de cel al amintirilor? Dupa ce am aflat aceasta informatie, mi-am dat seama de ce parfumul vaniliei, scortisoarei, cuisoarelor si al altor condimente mi-a evocat intotdeauna amintiri placute. Amintiri ale momentelor de sarbatoare, petrecute cu familia alaturi de bradul verde, frumos impodobit pentru sfanta sarbatoare a Craciunului.
Intr-adevar, condimentele se folosesc din abundenta in preparatele traditionale de sezon, si multe dintre ele au, pe langa rolul organoleptizant, si actiuni benefice asupra sanatatii omului. Este bine sa apreciem condimentele la justa lor valoare si sa le alegem intotdeauna pe cele naturale, si nu esentele fabricate in laboratoare.
Vanilia, puternic afrodiziac
Vanilia se extrage din pastaile omonime ale unei orhidei americane. Ea este si astazi scumpa, daca ne referim la cea naturala, fiind al doilea condiment ca pret, dupa sofran. Are o aroma deosebita, si in vechile farmacopei era descrisa ca avand actiune afrodiziaca si de scadere a febrei. Uleiurile esentiale ale vaniliei se folosesc in aromoterapie, iar medicina moderna a aratat ca ea poate favoriza secretia de adrenalina.
Scortisoara, sursa de antioxidanti
Scortisoara, preferata mea, se obtine prin pisarea scoartei unui copac din sud-estul Asiei. Aroma si gustul intepator sunt date de aldehida cinamica, ce compune 60% din uleiul esential. Este folosita de mult timp in medicina traditionala pentru tratamentul racelilor, al durerilor dentare, al diareei si al altor afectiuni digestive. Uleiul esential este puternic antiseptic, de aceea se foloseste ca agent de pastrare a alimentelor. De asemenea, ceaiul de scortisoara pare sa fi dat oarecare rezultate in ameliorarea insulinorezistentei la diabetici (aceste rezultate sunt insa controversate). Indubitabile sunt efectele antioxidante, scortisoara reducand stresul oxidativ la care corpul nostru este supus in mod continuu. O lingurita de scortisoara are tot atatia antioxidanti cat o ceasca plina cu suc de grapefruit.
Cuisoarele sunt anestezice
Cuisoarele sunt mugurii uscati ai florii arborelui omonim, care creste in zone indepartate ale Asiei. Sunt folosite din timpuri imemoriale in medicina traditionala chineza, indeosebi ca aromatizant, anestezic si dezinfectant bucal. Au proprietati similare cu ale scortisoarei, cu care multi le confunda, fiind depurative, usurand digestia si avand o actiune marcat antimicrobiana. Si cuisoarele contin antioxidanti, iar uleiurile lor volatile pot usura simptomatologia bolilor respiratorii.
Text: Alexandra Lupu