Schizofrenia, o dezordine mintala care inseamna o deteriorare inceata dar progresiva a intregii personalitati este o boala cu adevarat grea. Iar ceea ce este si mai grav, e faptul ca un numar de schizofrenici de patru sau de cinci ori mai mare decat cei din centrele de sanatate, circula in libertate, traiesc printre noi si nu stiu macar ca sunt bolnavi. Schizofrenia se manifesta la un individ prin dezordini ale sensibilitatii, ale gandirii si ale purtarii in raporturile cu ceilalti oameni.
Cauza ei este inca necunoscuta. Ea apare de obicei in cei dintai ani ai vietii, la pubertate sau in timpul adolescentei, dar uneori nu este observata decat la o varsta mai inaintata. Ereditatea poate fi una din cauzele ei, dar e foarte mare numarul cazurilor cand ereditatea nu mai pare sa joace nici un rol. Este foarte interesanta teoria lui Adolf Meyer conform careia schizofrenia este rezultatul unei proaste adaptari a individului la mediul sau.
Inadaptatii de langa noi
Atitudinea unui om sanatos in fata problemelor si dificultatilor vietii este o atitudine de lupta, directa, agresiva. Prin lupta dificultatea este inlaturata si individul este gata sa paseasca la alta problema. Un individ inadaptat la viata sociala se fereste sa priveasca dificultatea drept in fata si asteapta inactiv, sperand ca lucrurile se vor aranja de la sine, in favoarea lui. Cu alte cuvinte, el se fereste “in nori”. Un esec, o infrangere, nu sunt combatute de un asemenea om cu sfortari reinoite, ci el se multumeste sa “incaseze” si sa dea vina pe altii. Cand asemenea reactii in fata vietii se intampla ocazional, ele sunt normale. Dar daca ele sunt de regula, daca sunt obisnuite, atunci individul este un neadaptat social, un anormal. Daca urmarim viata unui schizofrenic din copilarie, descoperim adesea trasaturi ca sensibilitate, teama de a lega prietenii, obiceiul de a trai singur, numai pentru sine. Tipul se intalneste mai mult la baieti. La fete se observa iritabilitate, nervozitate, sensibilitate exagerata. Din copilarie, schizofrenicii se impart in doua grupe: cei care sunt lenesi, cu apucaturi rele, care nu persevereaza in nimic si devin vagabonzi sau criminali, si cei care sunt docili, mereu ingrijorati, constiinciosi, modele de copii.
Cum recunoastem un schizofrenic?
Simptomele schizofreniei sunt variate, dar exista unele caracteristici proeminente. Cel mai important simptom este pierderea putintei de a se emotiona. Alt simptom este preferinta bolnavului de a se simti cat mai departe de realitate si o nepotrivire uimitoare intre expresia figurii si gandire. Pacientul poate exprima idei care ar produce remuscari sau necazuri unei persoane normale, dar care pe el nu-l zguduie cu nimic si nici macar nu-i intuneca fata. Afara de aceasta nepotrivire, se produce o depreciere a personalitatii bolnavului: el pierde orice grija de infatisarea sa exterioara, devine neglijent, neingrijit si murdar. Alt grav simptom este sentimentul bolnavului de a fi in centrul lumii si mania de a interpreta cele mai neinsemnate evenimente ca fiind anume potrivite pentru el. Uneori, schizofrenicul isi inchipuie ca cineva ii citeste in minte si incearca sa-l hipnotizeze. Acestea toate nu impiedica bolnavul sa aiba o memorie buna, sa recunoasca pe toata lumea si sa-si dea seama perfect de locul unde se afla. Cea mai aparenta deterioarare intelectuala este imposibilitatea de a se concentra si de a fi atent. Judecata este si ea defecta, dovada ca bolnavii nu-si dau seama niciodata de seriozitatea bolii lor.
Caracteristici ale bolnavilor
In general, defectul mare al schizofrenicului este ca el se indeparteaza cat poate de realitate. Schizofrenicul gandeste logic, dar dupa o logica a sa, personala, in lumina vederilor lui, deoarece el traieste intr-o lume a lui. In aceasta lume personala, n-are nevoie sa gandeasca prea adanc si nici sa defineasca lucrurile prea bine, deoarece si-ar strica tot farmecul izolarii in care se complace, ferit de lume, de esecurile pe care le indura, de deziluzii. De obicei, mainile, picioarele, nasul si urechile schizofrenicului sunt reci si umede. La unii s-au descoperit anumite anomalii patologice la creier, dar nu s-a gasit nici o legatura constanta intre aceste anomalii anatomice si starea mintala a unui individ. Specialistii impart de obicei schizofrenia in patru grupe, dupa simptomele principale, dar aceasta impartire este relativa si trecerea de la un tip la altul este comuna. Aceste patru tipuri sunt: simplu, hebefrenic, catatonic si paranoid. Cazurile socotite drept simple sunt acelea caracterizate prin lipsa de interes pentru viata din jur si printr-o stare de apatie ce merge crescand. Tipul hebefrenic are tendinta spre tampenie, cu un suras vesnic in care nu e nimic vesel, cu idei bizare si adesea cu halucinatii. Tipul paranoid este caracterizat prin depresie, idei de persecutie si grandoare, si o stare ciudata de agresivitate, indreptata contra persecutorilor inchipuiti. Bolnavii de acest tip se intalnesc de obicei intre treizeci si treizeci si cinci de ani.
Recomandari
Daca schizofrenia nu dispare cu trecerea varstei, daca progreseaza. Medicii sunt astazi de acord ca salvarea unui schizofrenic este cu atat mai sigura cu cat i s-a descoperit boala mai curand. In multe cazuri, nici bolnavul, nici rudele, nici medicul de casa nu-si dau seama de starea schizofrenicului. Trebuie sa se stie ca nu toate “fanteziile” si “originalitatile” sunt nevinovate de aproape, pentru ca, la nevoie, copilul sa nu fie lasat pe povarnisul pierzaniei, ci sa fie re-adaptat la viata normala.