Sa stii ca imi place cand esti morocanos si nu vrei sa dansezi, imi place si ca nu iti plac oamenii… nici ei nu se dau in vant dupa tine. Imi place ca mananci tort inainte de supa si ca rosesti cand te aud injurand, ca stii cum sa iubesti ciocolata cu capsuni inainte de culcare si… si te iert ca nu iti plac pisicile. Dar cel mai mult iubesc zambetul cu care imi lasi mie vina pentru a pastra tu bucuria succesului si un mereu sincer “imi pare rau”. Te-am ales cu totul si te-as ruga sa nu te schimbi niciodata.
Un El si o Ea, este fara indoiala cea mai frumoasa dintre formele lui Doi. Exista insa persoane care se antreneza intr-o relatie de cuplu cand sunt lucruri esentiale pe care totusi simt nevoia sa le modifice in celalalt.
O astfel de baza in inceperea unei relatii este desigur eronata. In masura in care intram intr-un parteneriat cu gandul de a il schimba pe celalalt, relatia ca atare are sanse foarte mici de reusita mai ales in conditiile in care acesta nu doreste schimbarea. Daca modificarea vine ca o dorinta interna si nu a celor din jurul lui, putem vorbi de schimbari autentice. Iubirea pentru partener sau simpla dorinta de a inregistra o schimbare la celalalt, nu sunt suficiente.
Schimbarea neasumata, o falsa schimbare
A intra intr-o relatie cu gandul schimbarii inseamna sa pornim automat de la o baza tensionata. Alegem o relatie pentru ca ne potrivim sau pentru ca gasim puncte comune care ne fac placuta apropierea de celalalt. Daca ne dorim o schimbare fara ca celalalt sa o doreasca la randul lui, trebuie sa ne asumam o modificare de suprafata. Schimbarile autentice vin doar din interior, pornesc din nevoi profunde ale fiecarei persoane in parte. Nu pot sa ma schimb pentru cel de langa mine decat daca nevoia este in primul rand a mea. Celalalt poate avea insa o influenta. Prin cel care imi este aproape pot ajunge la anumite parti din mine pe care ulterior sa vreau sa le schimb interior.
Masti… de dragul tau
Schimbarile de suprafata in cuplu, cele pentru evitarea conflictelor, pentru detensionarea momentelor dificile nu intra la capitolul schimbarilor, ci la partea de compromis si de negociere. Nu sunt schimbari in sine. Dovada de iubire nu vine din a te schimba pentru celalalt, ci din a-l in accepta pe celalalt exact asa cum este, fara a-i impune schimbari dupa bunul nostru plac. Eu te iubesc pe tine pentru tot ceea ce esti cu partile placute, dar si neplacute. Cerintele de schimbare in numele iubirii sunt ca si cum am cere celuilalt sa poarte o masca peste ceea ce este, o masca care sa il faca ceea ce vrem noi, sa il aduca mai aproape de imaginea pe care o avem in minte vizavi de ideea de partener ideal. Atunci in mod automat se pierde nota de autentic.
Compromis… de dragul nostru
Partea de atenuare a conflictelor, de evitare a tensiunilor tine de capacitatea fiecarei persoane de a negocia si a face un compromis. Astfel de compromisuri in cuplu de multe ori nu fac decat sa prelungeasca boala, o relatie fara sanse reale de reusita in timp. Compromisul presupune sa renunt la ceea ce eu simt si vreau, in virtutea fie a unei prejudecati, fie a unor norme moral, social acceptabile. Astfel pastrez o falsa stare de liniste, de echilibru. Este o solutie de moment, deci un compromis ce duce in final tot la terminarea relatiei.
Daca m-ai iubi, te-ai schimba
De cele mai multe ori acest “schimba-te” se face dupa chipul si asemanarea noastra. Cele mai multe alegeri de parteneriat pornesc din acest “ma regasesc in tine”. Eu ma oglindesc in tine si alegandu-te ma aleg, de fapt, tot pe mine. In conditiile in care constat ca esti diferit deja apar cererile de schimbare si de cele mai multe ori acestea se fac prin santaj emotional. “Daca ma iubesti te schimbi, te schimbi cum vreau eu.” Nu este o dovada de iubire. Te iubesc de fapt pentru ca ma regasesc in tine. Schimbarea sub forma unei constrangeri duce insa in timp la formarea unor tensiuni, a unor stari de anxietate si in cele din urma se revine cu o si mai mare convingere la obisnuintele initiale.
Varstele schimbarii
Oamenii se schimba doar in masura in care vor. Varsta este o variabila importanta. Potentialul de schimbare exista de cand ne nastem si pana cand murim. Suntem mai maleabili in perioada de copilarie, adolescenta urmand ca in perioada adulta, matura lucrurile sa devina mai greu de schimbat.