Sarcina reprezinta cea mai frumoasa, dar si cea mai delicata perioada din viata unei femei; trebuie sa amintim totusi faptul ca perioada graviditatii este un fenomen fiziologic si femeia insarcinata nu este bolnava. Cu toate acestea, viitoarea mama trebuie sa se preocupe mai mult de propria persoana, cat si de sanatatea sa in sezonul rece, deoarece sanatatea mamei presupune si sanatatea viitorului bebelus.
Factori care pot perturba sanatatea gravidei
Odata cu venirea sezonului rece, diferentele de temperatura intre mediul ambiental din locuinta si mediul exterior conduc deseori la depasirea pragului termic de adaptabilitate a organismului si la efecte adverse ale intemperiilor asupra acestuia, de tipul virozelor respiratorii. Aceste schimbari pot afecta sistemul imunitar al gravidei, care este mai sensibil.
In cazul in care apar primele semne de raceala sau gripa, gravida poate folosi remedii naturale sau, in cazul in care se impune, se pot administra medicamente indicate in timpul sarcinii, sub supravegherea medicului. In timpul sarcinii pot sa apara pneumonii bacteriene, fungice sau virale, care trebuie tratate dupa protocoalele stabilite de medicul obstetrician si medicul internist. Principala metoda de prevenire a gripei este efectuarea vaccinului antigripal, in trimestrul doi sau trei de sarcina, fara niciun risc asupra fatului.
Vrei un bebe? Ce analize trebuie sa faci
Alimentatia
Gravida trebuie sa aiba o alimentatie echilibrata, factor vital in mentinerea starii de sanatate a mamei si in dezvoltarea normala a fatului. Studiile recente au aratat ca, in perioada iernii, este necesar un aport de vitamina D sub forma de suplimente alimentare, fiind important la dezvoltarea osoasa ulterioara a produsului de conceptie. In perioada iernii, viitoarea mama trebuie sa consume o cantitate mare de apa pentru a preveni infectiile urinare, constipatia si ametelile care apar din cauza deshidratarii.
Hidratarea
Din cauza modificarilor hormonale, corpul gravidei secreta o cantitate mica de sebum, ceea ce duce la o piele uscata, iar acest lucru impune o hidratare mai intensa decat in mod normal. Sunt recomandate produsele cu un indice crescut de hidratare, care au in compozitie ingrediente naturale sau ulei de masline.
Garderoba
Pe parcursul iernii, gravida trebuie sa se imbrace gros, dar nu este indicat sa poarte haine stranse pe corp, deoarece afecteaza circulatia periferica. Desi multe viitoare mamici sunt adeptele incaltamintei cu toc, acestea nu sunt recomandate din trimestrul doi de sarcina. Un traumatism abdominal provocat de o alunecare pe gheata poate determina o sangerare vaginala, contractii uterine dureroase sau nedureroase, lipsa miscarilor active fetale sau miscari active fetale anormale. Acesta poate fi, de asemenea, un risc de nastere prematura sau, in cel mai grav caz, poate determina pierderea sarcinii.
Farmacistii Catena recomanda in perioada sarcinii Lactiferon, un supliment alimentar pe baza de lactoferina care ofera protectie impotriva infectiilor din sange, creste numarul trombocitelor din sange, hemoglobina si fier seric total. Mai multe detalii despre produs aflati aici.
Text: Dr. Hetea Andreea – Obstetrica-Ginecologie, Spitalul Clinic Filantropia