Sarah Jessica Parker a anuntat anul trecut, in septembrie, ca isi va lansa propria colectie de pantofi, la inceputul anului 2014 si s-a tinut de cuvant. Colectia numita SJP isi va face debutul online pe site-ul oficial al grupului comercial si va fi disponibila incepand cu 28 februarie in magazinele Nordstrom.
Pasiunea pentru pantofi a actritei a fost remarcata inca de cand interpreta rolul lui Carrie Bradshaw din serialul “Sex and the City”. Din declaratiile actritei reiese ca aceasta colectie este dedicata in totalitate personajului din film si ca este, de fapt, un omagiu adus personajului interpretat.
“Ma simt privilegiata ca am jucat in acest serial”, a declarat Sarah Jessica Parker. “In timpul filmarilor am purtat atat de multi pantofi frumosi incat dragostea mea pentru ei a devenit inexplicabila in cuvine”. Pasiunea actritei pentru pantofi si mai ales pentru pantofii semnati de Manolo Blahnik este vizibila si in viata de zi cu zi.
Colectia SJP cuprinde pantofi cu tocuri medii, sandale si balerini si este creata intr-o nota personala si cu accente ale stilului vestimentar al personajului interpretat in celebrul film.
Text: Andreea Popescu