S-a lansat cea mai nouă colecție de pantofi a mărcii Fenty, desenată de Amina Muaddi. Vedeta a purtat creațiile lui Muaddi în mai multe rânduri și le-a prezentat chiar și în show-ul ei de lenjerie Savage x Fenty, la New York.
Oscarurile pantofilor
Amina Muaddi este celebră în toată lumea pentru creațiile sale în materie de pantofi. Succesul surprinzător pe care l-a atins prin colecțiile ei, s-a datorat semnăturii unice a tocului.
Prima colecție a celor două s-a epuizat într-un timp record și le-a adus lui Muaddi și Fenty premiul pentru colaborarea anului la „Oscarurile pantofilor”. A doua colecție vine cu o extindere a conceptului de la prima colecție, dar cu patru modele noi.
4 modele noi
Sandalele Caged-In au curele din piele țesută care formează întreaga parte superioară a sandalei, începând de la degetele de la picioare și înfășurând pulpa piciorului, unde se leagă în spate.
Corset Pump sunt sandale dintr-un PVC lucios, transparent într-o nuanță albastru electric și cu șireturi care se leagă la gleznă. Au vârful ascuțit și un toc accentuat.
Vârfurile pătrate sunt la modă, iar Amina Muaddi se află în tendințe cu pantofii Don’t Be Square din piele. Sunt foarte confortabil de purtat, datorită elasticului din piele.
Ribbon Ropes, care vine în două culori – roz și negru. Această sandală cu toc stiletto are curele împletite cu cristale și panglici din satin care se încrucișează peste gleznă și se leagă la gambă.
Designer de origine română
Amina Muaddi spune :„Am vrut să creez încălțăminte care să reprezinte muza și marca: puternice, dar rafinate și feminine”.
Amina Muaddi este o tânără designer pe jumătate româncă și pe jumătate iordaniană, care a cunoscut succesul în rândul celebrităților de la Hollywood odată cu lansarea propriei colecții de pantofi și a design-ului deosebit al tocului. Deși părinții ei s-au cunoscut în timpul facultății la București, ea a crescut în Italia, unde a prins gustul modei.
Text Cristina Dudău
Foto Hepta, Instagram