“Sa protejam impreuna copilaria”

Conferinta_SRPED_2_1806In luna copiilor, Societatea Romana de Pediatrie, cu sprijinul GlaxoSmithKline (GSK) Romania, lanseaza campania nationala de informare si educare „Sa protejam impreuna copilaria”. Campania vine pe fondul unor realitati dramatice: tara noastra are inca cea mai ridicata rata a mortalitatii infantile din Uniunea Europeana la copiii de pana in 5 ani, numarul cazurilor de imbolnavire cauzate de bolile infectioase pediatrice a crescut in ultimii ani, iar parintii considera in continuare ca au putine surse de informare corecte despre protectia copiilor.

Sub sloganul „Stiu ca ma iubesti. Afla cum poti sa ma ingrijesti si mai bine”, campania va aborda, de-a lungul unui an de zile, aspecte esentiale legate de protectia bebelusului in special in primul an de viata, considerata a fi perioada critica pentru dezvoltarea copilului. Astfel, actiunile de informare a parintilor se vor concentra pe Nutritie/Alimentatie sanatoasa, Siguranta copilului si Imunizare, acestea fiind considerate piloni esentiali in ingrijirea si protectia copilului.

Campania isi propune sa aduca impreuna cele mai importante categorii care pot actiona pentru o mai buna protejare a copiilor in Romania: parinti, medici de familie si pediatri, asistente medicale si chiar moase, intr-o initiativa care se inscrie in efortul de imbunatatire a starii generale de sanatate a populatiei, ce face parte din obiectivele Societatii Romane de Pediatrie.

Program de training pentru asistente si moase

Societatea Romana de Pediatrie va lansa, in toamna acestui an, un program de training pentru asistente medicale si moase, pentru ca acestea sa poata fi un sprijin pentru proaspetii parinti in primele zile, nu numai in cadrul unitatii medicale, dar si la domiciliu. Trainingul va contine informatii de ultima ora, in linie cu cele mai bune practici la nivel international, din zonele identificate ca fiind de maxima importanta pentru parinti. Scopul acestui program este sa ii ajute pe acestia, prin intermediul personalului calificat, sa depaseasca cu usurinta perioada de incertitudini, imediat dupa ce copilul este adus acasa de la maternitate, si sa le ofere bebelusilor lor cea mai buna ingrijire.

 

Text: Andreea Popescu