Acum că suntem în prag de iarnă și au apărut și ploile și vremea rece, cu toții va trebui să ne gândim și la activități de făcut acasă, când afară e deja prea frig. Iar când ești părinte și trebuie să ții copilul sau copiii în casă, lucrurile devin cu atât mai interesante!
Deși încurajăm ieșitul afară, la aer curat, chiar și când este mai rece afară, măcar pentru o plimbare scurtă de 30 de minute, când avem și ploaie și vânt tăios în ecuație, teoria devine foarte greu de pus în practică, dacă nu, chiar imposibil. Și atunci toți căutăm soluții și idei ingenioase cum să ne mai ținem copiii ocupați și preocupați!
Și cum vremea rece abia s-a arătat, o să tot avem nevoie de astfel de sugestii, așa că iată câteva ponturi pentru activități în casă, potrivite pentru copii cu vârsta între 3 și 10 ani.
- Lego
Sunt puțini copii care să nu adore să se joace cu Lego. Să construiască o mulțime de forme sau scene întregi. Iar avantajul Lego este că are piese atât pentru copii mai mici, de dimensiuni mai mari, care nu prezintă risc de înghițire, cât și piese de mici dimensiuni, pentru copiii mai mari pasionați de astfel de construcții.
- Puzzle
Oarecum în aceeași notă cu prima variantă, puzzle-urile constituie o bună opțiune pentru a ține copilul ocupat într-un loc, fie că este la masa din sufragerie sau la biroul din camera lui. O activitate care, asemenea Lego-ului, dezvoltă atenția și creativitatea și pe care mulți copii o preferă. După multe minute in sir sau chiar ore întregi de migală, în funcție de dimensiunea puzzle-ului, copiii descoperă în imaginile atent aranjate chiar de ei personajele preferate din desene animate sau imagini feerice din basmele pentru copii.
- Plastilină
Plastilina este o activitate pe care majoritatea copiilor o îndrăgesc, fiind o soluție minunată, accesibilă și la îndemâna părinților, ce le dezvoltă copiilor îndemânarea, concentrarea și atenția către detaliu și execuție. Din plastilină pot ieși o mulțime de creații demne de expus prin casă sau de făcut cadou bunicilor, deorece sunt mici opere de artă. Credeți că este ușor să faci o floare cu petalele bine definite, cu striații pe frunze și, eventual, cu o albinuță în zbor? Nu este deloc ușor, iar copiii merită multe urale la realizarea acestor mici scene realiste din natură.
- Ora de pictură
O altă activitate care îi încântă pe copii este pictura. Cu toții sunt niște mici artiști, așa că nu trebuie decât să le puneți la dispoziție un bloc de desen sau niște foi simple albe, culori și o cănuță cu apă. Ca să faceți lucrurile și mai interesante, încercați metode noi de pictat, și anume:
- pictura cu buretele – tăiați dintr-un burete clasic de vase o bucată mai mică, numai potrivită pentru mâna copilului și arătați-i ce comori va putea picta cu burețelul în loc de o pensulă;
- pictura cu ața – puneți multă culoare pe foaie, îmbibată cu puțină apă, cât să fie ușor lichidă și apoi fixați o ață pe desen; trageți apoi repede de ață și veți vedea noi linii create cu o precizie de mic Picasso;
- pictura cu bețigașe de urechi – puteți folosi bețigașe de urechi pentru a accentua unele elemente din desenele copiilor: coroana unui copac, norii de pe cer. Le veți da o nouă textură, un aspect realist, pufos, mai greu de realizat cu o simplă pensulă. În plus, întotdeauna este mult mai distractiv să faceți lucrurile un pic atipic!
- Să colorăm!
Și dacă niște cărți de colorat ți se par deja prea banale, chiar și cele antistres, tot pentru copii, cu detalii minuțioase, care îți iau ore de colorat, atunci duceți lucrurile la un nivel cu adevărat provocator și încercați să colorați o … casă din carton, în dimensiunile unei căsuțe de joacă pentru curte. Vă va lua săptămâni de colorat! Și apoi să mai aud pe cineva spunând că a colora e plictisitor! Dacă mai adăugăm că apoi căsuța se asamblează și, ulterior, poate deveni loc de joacă, distracția poate fi și mai mare!
- Să bucătărim!
Dacă până acum activitățile enumerate mai sus puteau fi făcute individual de copii, cât să vă câștige puțin timp pentru a rezolva ceva domestic în viteză, activitățile ce urmează vă implică în mod direct, ba chiar ca vioara întâi!
Iar pentru bucătărie este clar că este nevoie de îndrumarea unui adult. Așa că vă invităm, dragi mămici, gospodine prin definiție, dar și pe dvs, dragi tătici, masterchefi talentași, să dați frâu liber creativității culinare! Și pentru asta chiar nu este nevoie de rețete complicate, demne de adevărați masterchefi, ci doar de niște ingrediente și multă dragoste. Puteți încerca rețete simple: un chec, niște clătite, o budincă, ceva care se face imediat și se pune la cuptor. Dar nimic nu se compară cu bucuria copiilor de a pune ei mâna, de a face ei. Așa că pregătiți-vă să-i lăsați să facă taskuri simple: să spargă ouăle – și dvs să “pescuiți” resturile de coajă! -, să presare – în ploaie sau în taifun, mai degrabă! – făina în prăjitură și să amestece ei compoziția cu mixerul. Evident că totul culminează cu linsul de ustensile, iar dacă este vorba de ciocolată, acestea vor fi mai bine spălate decât la mașina de spălat vase! Apoi, când prăjitura este gata, făcută chiar de ei, o vor savura cu cea mai mare plăcere!
- De-a v-ați ascunselea în casă
Orice loc de ascunzătoare este permis și cu atât mai ciudat și mai de negăsit, cu atât mai bine! Se preferă: toaleta – să te ferească să ai nevoie atunci la baie, că ai încurcat-o! -, sub birou, sub plapumă, în dulap, oriunde nu dai de bănuit. Evident că în casă este alergătură și ceva dezordine, dar dacă se aud râsete cu gura până la urechi, cred că nimic nu mai contează. Chiar dacă stați la bloc și trebuie să luați în considerare și vecinii, dacă joaca este făcută la o oră rezonabilă, cu o intensitate rezonabilă, niciun vecin sănătos la cap n-ar face vreo observație! În plus, joaca asta nu poate să țină prea mult pentru că de la atâta intensitate, copiii obosesc repede și apoi se potolesc.
În alternativă, v-ați ascunselea poate să fie și leapșa sau baba oarba – doamne, ce ne mai jucam baba oarba când eram noi, părinții, copii! Sau, de ce nu, jocurile statice, de echipă, liniștiți la masă sau pe canapea – vecinii, cu siguranță, le vor aprecia pe acestea! 😊
- Play date-uri
O poți invita acasă la voi pe prietena ta cea mai bună cu copiii și, în vreme ce copiii se joacă și întorc casa cu susul în jos de bucurie că au prietenii în vizită, tu și prietena ta aveți timp să beți o cafea și să stați la o șuetă. Sau, evident, că se poate merge pe varianta să invitați prietenii de familie, în formulă completă, ca să aibă și tații partener de discuții și probabil de o bere sau două.
Sau o variantă, poate și mai interesantă, este să vă duceți voi în vizită la prietenii voștri. Cu ocazia asta bifați și scurta plimbare pe afară, la aer curat, chiar dacă este rece. Play date-urile stabilite din vreme sau, din contră, spontane sunt reale motive de bucurie pentru copii și bine meritate momente de respiro pentru părinți, care adoră și ei conversațiile cu alți adulți.
- Să meșteșugărim!
În zilele noastre putem găsi atâtea modele care să ne inspire pe canalele de social media, încât până și cel mai netalentat părinte poate găsi ceva de pus în practică. Fie că ești mai talentat sau nu, mai îndemânatic sau nu, tot poți să creezi ceva frumos împreuna cu copiii tăi. Iar acum, că iarna ne bate la ușă, puteți folosi acest motiv ca inspirație, cu tot ce ține de sărbătorile de iarnă: fie că este ceva de pus în brad – o ghirlandă făcută chiar de voi, fie că este vorba de o decorațiune de Crăciun sau un cadou hand made de oferit celor dragi.
Iată o sugestie simplă: un om de zăpadă dintr-o … șosetă! 😊 Se face foarte simplu: se ia o șosetă albă, curată, se umple cu orez și apoi se prinde sus cu un elastic, pentru a sigila orezul. Se modelează cu niște ață, cât să ia forma de bulgări. și ai liber la decorat omul de zăpadă: se poate pune o fundiță în jurul gâtului pe post de fular, se poate pune un ciorap de bebe sau de păpușă pe post de pălărie, se poate desena fața cu carioca și lipi pietricele “prețioase” pe post de năsturei. Totul se finisează cu puțin sclipici, și avem un om de zăpadă magic, numai bun de afișat la masa de Crăciun.
- Activități domestice distractive
Nu-i așa că uneori copiii vă stau în picioare fix când va apucă treaba și curățenia?? Ei bine, ia puneți-i pe copii la treabă! Copiii pot duce la bun sfârșit o îndatorire casnică încă de la vârste fragede, de genul la 5 ani de zile un copil poate să își spele singur o farfurie, desigur dacă i se explică ce are de făcut. Probabil că cei mai mulți dintre noi ne gândim “vai, cum să-mi pun copilul la treabă? O să tot facă și el la casa lui…”, dar dacă abordăm niște sarcini simple și mai ales distractive și amuzante, copiii vor fi mai mult decât încântați să participe la treburile casei. De exemplu: rugați-i să sorteze și să facă perechi din mulțimea de șosete proaspăt spălate, de preferat ale lor. Dacă sunt 2 copii pot face chiar și un concurs, în joacă, desigur, cine termină primul și face cele mai multe perechi. Cu această ocazie copiii învață un pic din responsabilitățile casei și contribuie la îndeplinirea acestora, ceea ce nu îi va face decât foarte mulțumiți de sine!
Text Cristina Niculescu