După succesul înregistrat pe radio cu piesa “Ce-ți cântă dragostea”, Roxen ocupă locul 1 în topul Media Forest cu piesa “Spune-mi!”, care a avut 223 de playuri la radio în ultima săptămână. Pe YouTube, Spune-mi are în momentul de față peste 8.5 milioane de vizualizări, iar pe Spotify aproape 500.000 de streamuri.
“Sunt entuziasmată și extrem de fericită pentru acest rezultat. Mă bucur foarte tare când știu că muzica mea ajunge la public și este ascultată și apreciată, aceasta este cea mai mare împlinire pentru mine. Sunt într-o scurtă vacanță acum și, când am aflat, mi se părea că visez și am început să sar de bucurie. Îi mulțumesc mult echipei mele, fără ei nu aș fi reușit să ajung unde sunt astăzi și mai ales să fiu în topuri, iar piesele mele să fie ascultate de milioane de oameni. E un vis devenit realitate și sunt extrem de recunoascătoare pentru asta. Vă mulțumesc tuturor și vă iubesc”, a spus Roxen.
Piesele “Spune-mi!” și “Ce-ți cântă dragostea” sunt, de asemenea, prezente și în top 10 TV.
În curând, Roxen va lansa o nouă piesă, Money Money, care va fi lansată și pe plan internațional de către Warner Music, ca parte din colaborarea pe care renumita casă de discuri a semant-o cu Global Records.
Roxen este unul dintre artiștii care s-au remarcat rapid în țară cu single-ul de debut “Ce-ți cântă dragostea“, ce a ocupat primul loc în topuri.
Totodată, colaborarea cu Sickotoy pentru piesa “You don’t love me” i-a adus rezultate importante atât la nivel național, cât și internațional. De asemenea, Roxen a fost selectată să reprezinte România în cea mai mare competiție muzicală din lume, Eurovision, unde va urca pe scenă anul viitor, la Rotterdam.