Atunci cand “vezi negru in fata ochilor” nu e semn bun. Nici atunci cand “vezi rosu” nu stai mai bine. Fie esti extrem de suparat, fie extrem de furios. Si totusi, oamenii se pregatesc sa vada permanent rosu in fata ochilor. Pentru ca vor sa plece… pe Marte.
Apreciez progresele stiintei, sunt chiar extrem de interesata de ele, dar… atata timp cat aici pe Pamant se mai moare inca de foame, mai sunt copii care mor de boli pe care le credeam eradicate de zeci, poate sute de ani, sunt populatii intregi analfabete care traiesc in conditii pe care nu vrem sa le vedem, oare stiinta nu ar trebui sa se concentreze un pic mai mult pe ceea ce se intampla “acasa”?
Pentru unii, faptul ca oamenii vor ajunge sa colonizeze planeta Marte va fi un vis implinit, pentru altii o ciudatenie fara margini. Pentru foarte multi, nu va insemna nimic. Nici nu vor sti ca s-a intamplat.
Ma nemultumesc profund diferentele dintre oameni. Nu acele diferente care ne deosebesc pe unul de celalalt, ci acelea care ne impart in oameni care traiesc si oameni care subzista, in fiinte evoluate, care se bucura de toate progresele stiintei si fiinte aflate undeva la inceputurile civilizatiei. Ne place sa vorbim despre egalitatea de sanse. E ceva care da bine. Dar in realitate…
Haideti sa folosim stiinta pentru oameni! Pentru ca noi toti sa ne deosebim, avand cu totii acelasi statut. De oameni. Si dupa aceea, o parte dintre noi va urca. Poate pana pe Marte. Iar altii vor ramane… cu picioarele pe Pamant.
Text: Alina Niculescu