Nu putem fi numai buni sau numai rai, asa cum nu putem fi numai frumosi sau urati, drepti sau nedrepti, curajosi sau lasi, demni sau nedemni, oameni sau neoameni.
Omul este in definitiv construit dupa sablonul unei monede cu doua fete, mereu scindat sub cupola valorilor antagoniste. In acest context, invidia, ca si partile de rautate si cele de blandete fac parte din natura umana. In felul lor usor intors, reactiile de invidie sunt trairi care spun, povestesc despre nevoia de iubire, de atentie, de a avea, de a fi impreuna cu ceilalti.
Invidia este un sentiment la fel de uman ca toate celelalte. Ea spune ceva despre individ.
Invidia la modul esential apare inca din primii ani de viata cand fie isi gaseste ca obiect jucariile celorlalti copii pe care ni le-am dori si noi, fratele mai mic care beneficiaza de mai multa atentie, parintii pe care ii vedem ca se pot descurca in timp ce noi, din unele puncte de vedere, suntem inca neputinciosi, sau invatatoarea care impresioneaza prin modul in care stie sa vorbeasca.
De la invidie la admiratie
Invidia vine in raportul de rivaliate cu cei care sunt, credem noi, intr-o pozitie mai avantajoasa decat suntem noi. Important este sa reusim sa canalizam aceasta invidie in admiratie si sa ne construim modele, sa imprumutam de la ele lucrurile care se muleaza pe ceea ce suntem si vrem sa devenim. Acest lucru ar duce in ultima instanta la cresterea, la dezvoltarea noastra. Invidia creste de fapt direct proportional cu admiratia. Cu cat admiram mai mult o persoana, cu atat o invidiem mai mult, cu atat vrem mai mult sa fim, nu neaparat ca ea, ci mai ales in locul ei.
Invidia si admiratia nu anuleaza fericirea
Starea de fericire nu este o stare continua si constanta. Fericirea si nefericirea sunt ca niste varfuri de ac care apar si dispar in acelasi moment. Pot fi fericita ca am atins un stadiu de dezvoltare, insa din acel moment incep sa tind catre alte tinte, dand nastere invidiei si admiratiei pentru o noua persoana, coordonate care pot activa o stare de nefericire. Aceasta noua nefericire nu anuleaza insa fericirea succesului anterior, dar nici nu il pastreaza la modul constant. Fericirea este un concept. Este o notiune, iar psihologic ea se traduce printr-o stare de bine.
Denigrarile, expresii ale esecurilor personale
Atunci cand auzim o poveste de succes avem tendinta de a spune ca ceva nu este in regula. Acesta atitudine are la baza tot invidia. Povestile de succes vin in mod automat si ne pun fata in fata cu esecurile din istoricul nostru personal. Cu cat ne confruntam cu persoane care au experimentat reusite si succesuri, cu atat suntem fata in fata cu propriile noastre nereusite. Auzind despre succesele altora ne reactivam in memorie faptul ca si noi ne-am dorit aceleasi lucruri, insa nu am reusit sau si noi am avut, dar am pierdut. Practic, povestile de succes sunt ca niste oglinzi care ne aduc in fata propriile povesti despre reusite, dar si esecurile. Aceste trairi sunt activate de partea de invidie. Putem sa ne bucuram pentru celalalt, dar in acelasi timp avem, un sentiment de neimplinire pe care il simtim cu atat mai acut cu cat vedem ca celalalt a reusit. Cu cat experienta noastra are in ea mai putine reusite, cu atat scenariile de denigrare pe care le cream si modul vehement cu care sustinem lipsa de corectitudine sau de valori a celui care a reusit, arata rata personala de reusita scazuta.
Invidia este inevitabila
Modul in care manifestam si valorificam sentimentul de invidie tine de structura personala a fiecaruia, de locul in care a trait persoana respectiva, stilul, cultura care i-a fost imprimata prin educatie sau la nivel de masa. In afara de aceasta, structura de personalitate si modul in care fiecare reuseste sa negocieze cu partile negative ale psihicului (invidia, rautatea, agresivitatea) capata forme de la accesele de lene, de delasare, de abandon al propriilor vise, pana la ambitie. Fie ca vrem sa recunoastem sau nu, invidia este prezenta in orice actiune pe care o avem la baza.
Un caracter comprehensiv
Modul in care individul alege sa negocieze interior cu propriile invidii, modele pe care le-a mostenit in valorificarea invidiei, isi are o explicatie intr-un anumit tip de educatie aplicata in cadrul familiei, in apartenenta la cultura in care acesta s-a format. Insa, mai mult decat apartenenta la o anumita zona sau la un anumit stil de abordare la nivel de masa, trebuie tinut cont de faptul ca fiecare are un anumit stil, o anumita istorie personala care il infuenteaza.
Nerecunoasterea succeselor externe, dovada de slabiciune
Povestile denigratoare sunt o arma de autoaparare ce vine din incapacitatea de a ne recunoaste neputinta de a realiza ceva ce ne-am dorit si doar altii au reusit. Recunosterea, aprecierea, bucuria pentru cel care a reusit, atrage cu sine si recunoasterea fata de noi insine, in primul rand, a faptului ca noi, dintr-un motiv sa altul, nu am reusit. Recunoasterea meritelor si a resurselor celuilalt ne poate pune fata in fata cu asumarea si recunoasterea in proprii nostri ochi a neputintei sau a lacunelor pe care le avem. Este dificil sa ne analizam si sa ne constientizam limitele. Pana aici am fost in stare. Este mai usor sa il desfiintam pe celalalt pentru a ne pastra pe noi intr-o falsa imagine despre ceea ce putem.
Consultant: Psiholog Stefania Nita
Tel: 0721 207 728