Rochii de seara delicate cu detalii decadente

Rochii de seara delicate cu detalii decadenteToamna aceasta se vor purta rochiile delicate, reinterpretate artistic. Detaliile pretioase si neobisnuite vor avea ca rezultat eleganta si rafinamentul. Oscar de la Renta ne propune pentru sezonul acesta rochiile-bijuterie care nu mai au nevoie de niciun accesoriu in plus, cat despre coafura si make-up… acestea se cer a fi cat mai simple. Dantela, broderiile si penele sunt detaliile decadente care isi fac loc in ceea ce priveste tendintele acestui sezon.

 



Alberta Ferretti si ale ei pene

Pentru colectia acestui sezon este clar ca Alberta Ferretti s-a inspirat din mediul inconjurator. Penele au fost peste tot putand fi usor de observat pe podium. Au predominat foarte mult nuantele de verde si layeringul din frunze ca si cum s-ar fi calcat pe un covor natural. Iar daca nu si-a acoperit rochiile cu pene, Ferretti a utilizat matasea si printurile. Poti purta o rochie cu aplicatie din pene la un cocktail, dar ai nevoie de o atitudine pe masura.

 

Comorile lui Valentino

Simple si rezervate, elaborate dar fragile, sofisticate si fara varsta… cam asa ar putea fi caracterizate rochiile semnate Valentino pentru toamna 2014. Propunerile constau in rochii din dantela cu broderie si manenci lungi din tul. Nu lipsesc aplicatiile florale, constelatiile si inimile mari lipite in partea de sus a rochiilor. Si la Valetino predomina nuantele de verde, griurile, negrul, albastrul, rosul, dar nici formele geometrice nu sunt de trecut cu vederea.

 

Dramatismul semnat Roberto Cavalli

Pe podium Roberto Cavalli a prezentat rochii cu detalii dramatice precum cercurile de foc imprimate pe poalele rochiilor sau in jurul taliei, inspirate din trilogia The Hunger Games – in rolul principal fiind Jennifer Lawrence. Printuri in degradé si o paleta ce abunda in rosu si negru. Nu lipsesc franjurile, transparentele si nici blanurile care impodobesc rochiile. Drapajele, penele, aplicatiile din cristale ne duc cu gandul la seductie.

 

Estetica Prada

Rochiile anilor ’70, organza, transparenta si din nou penele dar si avagardismul nemtesc pot fi recunoscute in propunerile Prada pentru rochiile acestui sezon. Poate ca nu sunt chiar creatii ready-to-wear, dar pot fi luate fara nicio problema drept sursa de inspiratie. Grafica si taieturile rochiilor ne duc cu gandul la emotii profunde si la o calatorie indrazneata.

 

Creatiile Rodarte

Rochiile din sifon batute cu cristale sunt parca desprinse din productia American Hustle. Rochii superbe din tul de matase cu broderii dar si catifea stralucitoare isi fac loc printre adierile toamnei. Supriza vine de la sosetele subtiri purtate pe sub rochiile transparente. Nu lipsesc detaliile inflorate si din nou verdele sau ruginiul. Un spectacol al culorilor, texturilor… un joc minunat.

 

Luxul Burberry Prorsum

Si in cazul creatiilor Burberry regasim transpareta si detaliile decadente. Inovatia consta in layering, adica aplicarea unor esarfe intr-un mod interesant peste rochii. Nuantele utilizate sunt cele soft, calde, ce amintesc de o toamna tarzie si de razele amortite ale soarelui. Motivele florale nu lipsesc. Toamna aceasta aveti de unde sa va inspirati.

Aplauze!

 

Text: Ruxandra Dumitrescu