Rihanna, in campania Secret Garden a brandului Dior

RihannaZilele trecute a avut loc lansarea campaniei numita A Dior Secret Garden a carei protagonista este nimeni alta decat frumoasa Rihanna. Am fost de-a dreptul incantati la aflarea acestei vesti, mai ales pentru ca superstarul international a purtat in nenumarate randuri creatii Dior pe covorul rosu si de fiecare data a aratat incredibil. Celebrul brand a pregatit si un clip de promovare a campaniei, iar pe fundalul acestui clip poate fi auzita melodia If Only for a Night de pe albumul cu numarul opt al artistei. Campania Secret Garden a fost fotografiata la Palatul Versailles si este una spectaculoasa.



Rihanna, o prezenta stralucitoare

In cadrul campaniei, Rihanna a fost pozata purtand rochii de seara superbe, dar si piese vestimentare casual ce infatiseaza o artista completa: talentata, frumoasa, seducatoare. Elementele de rezistenta ale campaniei sunt geanta Diorama, precum si cerceii cu elemente tribale. La Palatul Versailles au mai fost realizate si alte campanii ale brandului, precum cea pentru parfumul J’Adore in care protagonista este Charlize Theron. „Ma simt fantastic. Conteaza enorm pentru mine, pentru cultura mea, dar si pentru foarte multe tinere, indiferent de culoarea pielii lor. Cred ca orice femeie careia ii sunt recunoscute atuurile de catre Dior se simte frumoasa, eleganta, nemuritoare”, a spus Rihanna. „Rihanna este misterioasa si intriganta, iar alaturi de lookul si sensibilitatea ei, acestea reprezinta elementele esentiale care au creat scenele din Secret Garden”, a declarat Steven Klein, regizorul clipului.

Text: Ruxandra Dumitrescu