Revolutia sneakersilor. Lasa-ti tocurile acasa!

revolutia-sneakersilor-princip

Sneakersii au pus monopol pe moda strazii cand case de renume mondial precum Chanel sau Dior au inclus acest model de incaltaminte (pantofi sport) pe catwalkuri, in prezentarile haute couture si nu numai. Astfel, chiar si cele mai inflacarate fashioniste au renuntat la tocurile foarte inalte si au ales confortul. Cu un inceput modest, dar o traiectorie sigura, sneakersii au devenit o obsesie globala. Au capatat forme si culori diferite, „beneficiaza” de alaturari de materiale si texturi indraznete, iar multe dintre noi au hotarat sa-i incalte chiar si la tinutele de seara. Dar nu a fost dintotdeauna asa…



Primii sneakersi

Cand au aparut primii sneakersi, prin anii 1800, erau considerati un lux, deoarece erau realizati din cauciuc, iar cauciucul era un material foarte scump. De la branduri recunoscute care produceau incaltaminte sport si pana la designeri celebri care au oferit interpretari diferite si le-au dat o alta infatisare, a fost un singur pas. Dupa Primul Razboi Mondial, oamenii au inceput sa mearga in salile de sport si, odata cu acest nou trend, companiile de profil au simtit valul care se apropia si au profitat. Stiind ce urmareste, Converse Rubber Shoe Company l-a cooptat pe jucatorul de baschet Chuck Taylor pentru a imbunatati imaginea pantofilor sport All Star (1921). Poate ca nu era vorba chiar despre Michael Jordan, insa Taylor a adus brandului autenticitatea de care avea nevoie.

Nike duce sneakersii dincolo de functionalitate

La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, toata lumea, de la copii pana la adulti, purta sneakersi, indiferent de statutul social. In anii urmatori, s-a simtit o descrestere a trendului. Simtind schimbarea, Nike a creat perechea de sneakersi Nike Cortez. Disponibili intr-o multitudine de culori si cu un logo usor identificabil, erau realizati pentru cei care-si doreau sa danseze o noapte intreaga, iar a doua zi, dis-de-dimineata, sa iasa la alergat. Trecem la un alt capitol, si anume The Air Jordan. Sneakersii in culorile rosu si negru, purtati de catre jucatorul de baschet Michael Jordan, au devenit perechea de incaltaminte pe care fiecare barbat ajunsese sa si-o doreasca. Chiar daca vorbim despre un model barbatesc, nu puteam trece mai departe; ei reprezinta un pas important in dezvoltarea pantofilor sport.

Superstarurile Adidas – 1986

Superstarurile Adidas isi au radacinile in cultura urbana si in stilul hip-hop. Cand grupul Run-DMC, o formatie de rapperi din Queens, a hotarat sa poarte pe scena haine de strada, Superstarurile si-au castigat popularitatea. Erau purtati cu „limbile scoase” si cu sireturile nelegate. In 1986, trioul a lansat melodia numita My Adidas, iar cererea pentru incaltamintea sport a devenit una extrem de mare in America. Pentru promovarea sneakersilor, care s-au transformat din pantofi sport obisnuiti in superstaruri, Run-DMC a semnat un contract de un milion de dolari.

Branduri celebre colaboreaza cu designeri si vedete

Louis Vuitton a lansat cumva conceptul sneakersilor de lux atunci cand si-a unit fortele cu rapperul Kanye West. In loc sa creeze propriul model si sa-l angajeze pe artist doar pentru partea de promovare, casa de moda pariziana a ales sa colaboreze cu starul pentru a crea trei perechi de incaltaminte. Mini-colectia s-a vandut imediat, desi fiecare pereche costa peste 1.000 de dolari. Pe de alta parte, directorul de creatie al Christian Dior a lansat alaturi de Adidas sneakersii cu siret si platforma ce pot fi purtati atat la tinutele business, cat si casual.

revolutia-sneakersilor-sec

De la pantofii sport clasici…

… la un accesoriu de nelipsit din garderoba, acest model de incaltaminte, destinata, dupa cum indica si numele, practicarii activitatilor sportive, a ajuns sa fie extraordinar de indragit, versatil si usor de adaptat. De pilda, pantofii New Balance au luat cu asalt strazile din Romania, devenind piese statement prin originalitatea cu care sunt purtati. Creati de catre compania New Balance Athletic Shoe Inc., au un pret usor mai piperat, deoarece sunt realizati in Statele Unite si in Anglia pentru piata europeana, beneficiaza de insertii de gel care-i fac mai confortabili si de o atentie sporita la detalii. Poarta-i cu lejeritate si descopera ca exista moda si dincolo de tocuri!

Text: Ruxandra Dumitrescu