Remedii pentru calcaiele uscate

Remedii pentru calcaiele uscateTrecerea de la botinele de iarna la coloratele sandale de vara este pentru multi dintre noi o schimbare racoroasa care te face sa redescoperi placerea mersului pe jos. Caldura si praful sunt insa dusmani consacrati ai calcaielor tale, favorizand uscarea pielii si chiar craparea ei.



Cum ne ferim de calcaiele uscate?

• Evita baile fierbinti, expunerea excesiva la soare, statul prelungit in picioare si sandalele decupate la spate.
• Alege o alimentatie bogata in vitamina E (legume, cereale integrale, alune, nuci), calciu, fier (peste, oua, spanac), zinc (iaurt, carne de pasare) si acizi grasi omega-3 (peste, ulei de in).
• Scapa de obezitate. Este un factor foarte important care agraveaza uscarea si craparea calcaielor.
Calcaiele uscate si crapate pot indica o afectiune mai serioasa: diabetul, afectiuni ale tiroidei, psoriazisul. Consulta un medic dermatolog.
• Curata zilnic calcaiele cu o piatra ponce dupa ce le-ai lasat sa se relaxeze in apa calduta 20 de minute.
• Dupa curatare maseaza picioarele cu ulei de masline, apoi imbraca niste sosete de bumbac si lasa sa actioneze pana dimineata.
• O banana amestecata cu miere si lasata sa actioneze timp de 10 minute amelioreaza rapid crapaturile calcaielor.
• O masca cu suc de lamaie aplicata saptamanal este racoroasa si eficienta. 20 de minute sunt suficiente pentru a ameliora calcaiele crapate si uscate.

Text: Irina Chelarescu
Dr. Georgiana Cosac
Medic specialist dermato-venerologie