Reîntoarcerea permanetului: the new-wave

Este un adevăr universal valabil faptul că fiecare își dorește opusul părului pe care îl are. Cele cu bucle își doresc părul drept, în timp ce celelalte dintre noi ne dorim părul creț, prin orice mijloace: ondulatoare, difuzori, spumă de păr, și în ultima instanță, permanent.

Dacă ai crezut că părul permanent este istorie, iată că moda anilor ”80 s-a întors, cei drept, într-o manieră nouă, fresh și actuală adaptată noilor vremuri.

Vremurile permanentului cu bucle strînse și păr fragil precum cele purtate de Barbra Streisand în vremurile bune, a dispărut, noul trend – permanentul modern sau permanent new-wave așa cum a fost supranumit este un aspect cu mult mai blând și mai apreciat.

Revenirea acestei populare tendințe de păr din anii ’80 și ’90 a stârnit din nou interesul nostru, după ce am asistat atât apariția Emmei Stone cât și a lui Jaime King, care au readus în mod fericit stilul în atenția noastră.



Ce este diferit în ceea ce privește permanentul modern?

Noul trend este adaptat fiecărei femei în funcție de modul de plasare a bigudiurilor și de dimensiunea pe care o folosești. Și în anii ”80 procesul a fost același- restructurarea părului pentru a merge de la drept la ondulat, dar pe atunci dimensiunile tijelor erau limitate.

Noile produse folosite în crearea permanentului sunt concepute special pentru orice tip și textură de păr. Permanentul New Wave folosește tije de spumă squishy care nu creează un model uniform, așa cum era acum mai bine de 20 de ani. Acesta este un tratament mult mai blând, măsurat, care permite o ondulare total personalizată în funcție de dorințe și preferinte. O mulțime de lucruri se referă și la tehnică: unii stiliști vor înfășura părul pe tije mai degajat și mai relaxat, astfel încât rezultatul final să nu fie prea ondulat.

Cine poate obține un permanent perfect?

Cel mai bun candidat pentru permanent este cineva care are părul virgin, ceea ce însemană că părul nu a fost niciodată vopsit sau tratat chimic. Și, evident, vei obține cele mai bune rezultate dacă părul tău este drept față de un păr care e ușor buclat. Desigur, acest lucru nu înseamnă că nu poți obține permanentul dorit, chiar dacă părul tău are bucle sau a fost vopsit- într-adevăr, s-ar putea ca rezistența permanentului să nu fie aceeași.

Permanentul strică structura părul?

Răspunsul este nu, permanentul nu strică părul, dar nu este nici cel mai blând tratament pentru că se folosesc substanțe chimice pentru a modifica structura naturală a acestuia. Ceea ce înseamnă că permanentul nu este o idee foarte bună pentru cineva cu părul deteriorat: dacă ți-ai suprasolicitat părul, decolorat până în punctul în care este uscat, aspru și încurcat, trebuie să aștepți până părul tău își recapătă sănătatea.

Procesul de obținere a permanentului și îngrijirea lui

Procesul de obținere a unui permanent poate dura una până la două ore, în funcție de cât de lung este părul tău, cât de gros și cât de rapid este stilistul tău. În timpul tratamentului, stilistul va aplica o singură soluție chimică pentru a rupe legăturile structurale din părul tău, iar mai târziu, alta, numită „neutralizator”. Etanșitatea ondulării depinde de dimensiunea tijei pe care o folosește stilistul și de perioada de timp în care soluția inițială rămâne înăuntru.

Pentru a-ți menține buclele intacte, tratează-ți părul așa cum ai face dacă acesta ar fi natural ondulat (sau în mod natural drept, în funcție de caz.) Folosește șampoane hidratante și balsamuri formulate pentru părul cret sau permanent. Evită produsele de styling care conțin alcool, care pot provoca îndreptarea părului sau elecrizarea lui. Înainte de a ieși din salon, asigură-te că primești sfaturi și recomandări despre ce produse de îngrijire și styling să folosești, de la stilistul tău.

Text: Iulia Mirică