RDBC organizează a doua ediție a roadshow-ului în parteneriat cu Dubai International Chambers

Romanian Dubai Business Council (RDBC), organizație non-profit dedicată dezvoltării relațiilor comerciale dintre țara noastră și Emiratele Arabe Unite (UAE), anunță organizarea în perioada 23.09-02.10.2024 a unui nou roadshow realizat în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie din Dubai. Reluarea acestei inițiative la scurt timp de la prima ediție a roadshow-ului, care s-a desfășurat în perioada mai – iunie 2024, survine ca urmare a succesului înregistrat și a cererilor venite din partea firmelor aflate pe lista de așteptare.

„Prima ediție a roadshow-ului organizat de către RDBC în parteneriat cu Dubai International Chambers și la care au participat 20 de companii din România a fost un real succes. Deși au trecut doar câteva luni de la desfășurarea sa, una dintre firmele românești din domeniul construcțiilor care a participat la inițiativa noastră a obținut deja proiecte în valoare de 4 milioane de euro și urmează să își deschidă prima sucursală din Dubai în această lună, marcând un pas semnificativ în expansiunea internațională.

Și singurul fond privat de investiții din România a anunțat deschiderea unei sucursale în Dubai și reproiectarea strategiei, în parteneriat cu consultanți din UAE pentru a servi mai bine investitorii și portofoliul lor cu noi produse, create și adaptate la noua economie globală. De asemenea, un consorțiu lider în piața de IT, cu mai mult de 1.300 de angajați și cu proiecte in portofoliu de peste un miliard de euro, este pregătit să ofere soluții inovatoare pe piața din Orientul Mijlociu”, a declarat Genoveva Turcu, fondator al RDBC și al Asociației pentru Dezvoltare Economică Bilaterală România – Emiratele Arabe Unite (APEB RO-UAE).

Delegația Dubai Chambers este condusă de Abdulla Baqer, Director Regional pentru CSI, Orientul Mijlociu și Europa de Est alături de Mohammad Alkassim, Director pentru Atragerea Investițiilor și Director Regional pentru Europa și America și domnul Cosmin Crystal, Manager de Investiții la Departamentul de Atragere. Viziunea și conducerea lor strategică sunt esențiale în atragerea de investiții semnificative și în promovarea alianțelor de afaceri globale.

Recunoscând influența tot mai mare a țărilor din Europa Centrală și de Est în economia globală și apetitul crescut al alianței Bricks în stabilirea unei cooperări cu acesta zona Genoveva Turcu pledează pentru o colaborare sporită cu Ungaria. Delegația maghiară, formată din actori economici importanți, cu cunoștințe extinse despre realitățile politice și economice internaționale, a demonstrat o creștere și un potențial impresionante, îmbogățind și mai mult cooperarea regională.



Roadshow organizat de RDBC

Principalele obiective ale noului roadshow organizat de către RDBC în România și Ungaria includ:

Consolidarea parteneriatelor existente: Itinerariul include întâlniri cheie cu corporații importante, cel mai mare producător de alimente proaspete din Ungaria și cu liderul în telecomunicații și servicii digitale. Aceste întâlniri își propun să consolideze parteneriatele și să exploreze noi căi de colaborare pe piața din Emiratele Arabe Unite.

Dezvoltarea de noi parteneriate: Delegația intenționează să introducă noi companii românești pe piața Emiratelor Arabe Unite prin facilitarea discuțiilor cu entități influente, precum Camerele de comerț din ambele țări precum și  Agenția Maghiară de Promovare a Investițiilor (HIPA).

Familiarizarea cu specificul mediului de afaceri: Sunt programate mai mult workhsopuri pentru a aborda provocările și oportunitățile specifice industriei, în special în sectoarele construcțiilor, sectorul medical,food,energiei și IT, valorificând informațiile generate de acesta a doua vizită.

„Roadshow-ul organizat de către RDBC este parte integrantă din strategia de expansiune globală a UAE  care vizează consolidarea poziției Dubaiului ca hub global de afaceri. În acest sens, punem la dispoziția companiilor care intenționează să își extindă prezența în Orientul Mijlociu o gamă completă de servicii menite să le faciliteze integrarea și dezvoltarea rapidă pe piețele internaționale”, a mai precizat Genoveva Turcu.

Serviciile furnizate includ analize ale piețelor și produselor, în vederea sincronizării acestora. În același timp, RDBC se asigură că firmele sunt pregătite pentru a naviga peisajul economic complex al regiunii.

foto: PR