Merișorul este o plantă medicinală din familia Ericaceae care are mai multe denumiri populare, ca de exemplu: merișor de munte; afin, afin roșu, bujor, cimișir, coacăz, coacăz de munte, poranici, smirdar, saschiu, brebenoc, cununiță, pervincă.
El este un arbust tufos, cu o înălțime între 10–40 cm, originar din America de Sud. Planta face niște fructe mici și roșii, și crește în zonele muntoase, în general la marginea pădurii, la noi în țară, cu precădere, în zona Munților Apuseni, pe la 1300 de metri.
Merișorul are tulpina cilindrică și ramificiată, iar frunzele arbustului sunt alterne, eliptice, pieloase, cu marginile răsfrânte și puncte negre pe spate. Planta face câte două-șase flori grupate, de culoare alb-roz.
Se spune despre fructul merișorul că este sănătos, iar proprietatile medicinale sunt confirmate de specialiști în nutriție. Merisoarele, dar si extractul de merisoare sunt renumite mai ales pentru efectele benefice pe care le au in tratarea problemelor ce apar la nivelul tractului urinar, însă acestea au o mulțime de alte efecte benefice, mai mult sau mai putin cunoscute. De exemplu, merișorul este folosit pentru a preveni și pentru a reduce simptomatologia infecțiilor urinare, deja de câteva decenii.
De ce sunt benefice merișoarele pentru organism?
Merișoarele se găsesc sub mai multe forme în comerț: proaspete, după trecerea verii, la piață sau la supermarket (pot fi congelate pentru iarnă), confiate sau deshidratate. Fructele de merisor sunt bogate în minerale esenţiale şi acizi organici, printre care şi vitamina C. Acestea au conţinut ridicat de antocianine antioxidante şi de proantocianine. Deci, indiferent de forma în care sunt consumate, merișoarele sunt benefice pentru organism.
Adesea, specialiștii recomandă fructul în tratarea inflamaţiilor urogenitale (cistite acute şi cronice, uretrită, leucoree, pielonefrită). Totodată, cercetătorii au observat că merişorul reduce mirosul urinei, drept urmare, este benefic pentru vârstnicii care suferă de incontinenţă.
UroSuport Forte Naturalis este un supliment alimentar recomandat pentru susținerea sănătății tractului urinar. Conține un complex de substanțe active care favorizează eliminarea bacteriilor și calmarea disconfortului urinar.
Experții spun că dacă încercăm să tratăm o infecţie urinară, bine ar fi să folosim preparatele din merişor în combinaţie cu preparate farmaceutice convenţionale, precum antibioticele.
Merișoarele distrug celulele canceroase, dar au și contraindicații
Datorită combinației de vitamina C, fitonutrienți, fibre și acid salicilic, consumul de merișoare sau sub formă de suc distrug celulele canceroase și ajută la eliminarea unor enzime proteice care produc inflamații. De aceea, înainte de începerea unei cure cu acest fruct sau cu extract din acesta, se recomandă sfatul unui specialist, în special pentru persoanele care suferă de litiază renală (pietre la rinichi), de adenom de prostată sau persoanele alergice la aspirină.
Consumate în exces, merișoarele mai pot provoca aciditate la stomac și iritație la nivelul mucoasei gastrice, dar și complicații în cazul femeilor însărcinate.
Pe de altă parte, sucul de merişor este folosit pentru prevenirea aglomerării de bacterii bucale, principala cauză a formării tartrului şi a cariilor dentare. Vitamina C din fruct, împreună cu mineralele antioxidante previn gripa şi guturaiul.
Text: Bettina Cristea