Prinţul Harry, ducele de Sussex, a împlinit astăzi 36 de ani. Este exact vârsta la care mama lui, Prințesa Diana, a murit.
Acesta avea 12 ani când mama sa, Prințesa Diana, s-a stins din viață, iar acest nefericit eveniment l-a marcat profund și i-a schimbat destinul pentru totdeauna. Cea supranumită Prințesa inimilor și-a pierdut viața la doar 36 de ani, într-un teribil accident de mașină, în Paris, în timp ce ea și iubitul ei Dodi Fayed fugeau de paparazzi.
Prinţul Harry a povestit într-un documentar că, inițial, nu a vrut să accepte moartea mamei lui şi că apoi a intrat în depresie:
„Unul dintre cele mai dificile lucruri pentru un părinte este să le spună copiilor lui că celălalt părinte a murit. Cum te descurci cu asta nu ştiu. Dar el a fost acolo pentru noi. A fost unul din doi care a rămas şi a încercat să facă ce a putut pentru a se asigura că suntem protejaţi“, a spus ducele.
Acesta a mai dezvăluit că după moartea mamei sale a dorit să plece la Paris, alături de tatăl său, Prințul Charles, pentru a recupera trupul neînsuflețit al Prinţesei Diana, însă tatăl lui i-a interzis acest lucru.
Prima aniversare departe de familia regală
Acesta este primul an în care prinţul se află departe de famila regală, de ziua lui. Ducii de Sussex au trecut printr-o mulțime de provocări, imediat după ce au renunțat la statutul de Membri Seniori ai Familiei Regale britanice, la începutul lui 2020.
De obicei, Prințul Harry își aniversa ziua alături de membrii Familiei Regale, anul acesta lucrurile vor sta cu totul altfel. Anul acesta, petrecerea de aniversare a Ducelui de Sussex va fi găzduită de producătorul muzical David Foster, despre care, se spune, a devenit pentru Harry o adevărată figură paternă.
La începutul anului cuplul s-a mutat în Canada, unde sperau că își vor găsi liniștea mult visată, dar au fost repede goniți de acolo de interesul sporit al paparazzilor. În carantină, familia fostă regală s-a mutat apoi în Los Angeles.
Despre Prinţul Harry
Prințul Harry s-a născut la 15 septembrie 1984, la Spitalul St. Mary, din centrul Londrei. Este fiul cel mic al Prinţului Charles de Wales şi al Prinţesei Diana, fratele mai tânăr al Prinţului William şi cel de-al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii.
Acesta a absolvit colegiul în 2003, după care s-a alăturat armatei. Timp de un an, prinţul a călătorit în Australia, Argentina şi Africa. Impresionat de situaţia orfanilor din Lesotho.
În martie 2015, Palatul Kensington a anunţat că, după o carieră militară împlinită, ducele va părăsi forţele armate cu gradul de căpitan, iar în lunile aprilie şi mai, prinţul a fost detaşat în forţele de apărare australiene.
În noiembrie 2016, Prinţul Harry a confirmat relaţia cu Meghan Markle, o actriţă americană, au anunţat logodna la 27 noiembrie 2017, iar cei doi s-au căsătorit pe 19 mai 2018. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii le-a conferit, cu acest prilej, titlul de duce şi ducesă de Sussex..
Pe 6 mai 2019 Meghan Markle a născut un băieţel, pe Archie Harrison Mountbatten-Windsor, iar în 2020 cuplul și-a anunțat intenția de a se retrage din rolurile superioare din familia Regală, pentru a deveni independenți din punct de vedere financiar.