Orientul va face cunoștință cu primele caricaturi în China, importate de la englezi pe la 1840, iar în Japonia abia după 1867, după ce regatul nipon își va deschide economic și politic mentalitatea și atitudinea către vest. Englezul Charles Wirgman și francezul Georges Bigot le vor deschide apetitul japonezilor pentru umorul și tehnica de lucru a caricaturilor. Poate umorul să fie unul din liantele importante ale mentalităților și culturii civilizațiilor, demonstrând că râsul este un limbaj uman universal.
În America Latină primele desene satirice apar pe la mijlocul secolului XIX fiind importate de către caricaturiștii emigranți spanioli și portughezi. În Argentina caricatura va fi promovată de caricaturiști francezi. La începutul secolului al nouăsprezecelea, puține locuri din lume au rămas neatinse de critica ironică a caricaturii.
În secolul al XIX-lea și al XX-lea, caricatura capătă o dezvoltare considerabilă, având un însemnat rol social. Contribuții de valoare aduc și maeștri precum Steinlen, Gavarni, Forain, Saul Steinberg.
Belgianul Franz Masseerel (1889-1971), grafician de excepție, și-a desfășurat activitatea atât în țara sa cât și în Germania, Tunisia și Elveția. În perioada războiului, Masseerel este un critic neobosit, demascator al ororilor războiului și al propagatorilor lui. Fiind mai degrabă un moralist decât un caricaturist, Masseerel a reprezentat o importantă sursă de inspirație pentru graficienii de presă prin claritatea expresiei și tensiunea dramatică realizată pe puternice contraste de alb-negru.
Kathe Kollwitz (1867-1945) a făcut deopotrivă pictură și sculptură dar a excelat în grafică. Artista a devenit cunoscută îndeosebi prin ilustrarea unor opere ale lui Emile Zola și cele cu un conținut progresist ale lui Gerhard Hauptmann. Estetica lucrărilor sale s-a remarcat printr-o linie lapidară și energică în care este prezent contrastul de umbră și de lumină.
(va urma )