Poliomielita, cunoscută și sub denumirea de paralizie infantilă, este o boală infecțioasă acută cauzată de virusul poliomielitic, care afectează în special copiii sub cinci ani.
De-a lungul secolului XX, această boală a generat valuri de panică în rândul populației din întreaga lume, paralizând și chiar ucigând sute de mii de persoane anual. Astăzi, grație eforturilor globale de vaccinare, poliomielita este pe cale de dispariție, dar pericolul persistă în anumite colțuri ale lumii.
Acest articol își propune să facă o radiografie amplă a bolii: cum a fost descoperită, care sunt simptomele, metodele de tratament, vaccinurile disponibile, precum și impactul pe care l-a avut și îl are încă în România și la nivel global.
Poliomielita. Descoperirea și natura virusului
Primele descrieri ale unei afecțiuni similare cu poliomielita datează din Antichitate. Egiptenii antici au imortalizat, pe papirusuri și sculpturi, imagini ale unor persoane cu membre atrofiate, cel mai probabil afectate de virus.
Cu toate acestea, poliomielita a fost studiată științific abia în secolul al XIX-lea. În 1840, medicul german Jakob Heine a fost primul care a descris în detaliu tabloul clinic al poliomielitei, atribuindu-i denumirea de „paralizie spinală infantilă”.
Identificarea virusului care cauzează poliomielita a venit mai târziu, în 1908, când Karl Landsteiner și Erwin Popper au demonstrat că agentul patogen este un virus, după ce au reușit să transmită boala la maimuțe prin injectarea de țesuturi infectate de la un pacient uman. Astfel, s-a pus baza studiilor virologice care aveau să ducă, câteva decenii mai târziu, la dezvoltarea primelor vaccinuri.
Poliomielita. Transmiterea și simptomele
Poliomielita este cauzată de un enterovirus, poliovirusul, care se transmite în principal pe cale fecal-orală – adică prin consumul de alimente sau apă contaminate sau prin contactul cu mâini sau obiecte murdare. Odată ajuns în organism, virusul se multiplică în intestin și, în cazuri severe, pătrunde în sistemul nervos central, atacând neuronii motori din măduva spinării.
Majoritatea infecțiilor cu poliomielita (aproximativ 70-90%) sunt asimptomatice sau provoacă doar simptome ușoare, asemănătoare unei gripe: febră, oboseală, dureri de cap, greață, dureri în gât și de stomac.
În cazuri mai grave, în poliomielita apare forma paralitică, caracterizată prin pierderea tonusului muscular și paralizia, de obicei a membrelor inferioare. Paralizia este de regulă ireversibilă, iar în cazurile în care virusul afectează mușchii respiratori, boala poate fi fatală.
Vaccinurile salvatoare
Până la dezvoltarea vaccinului, tratamentele pentru poliomielita se limitau la metode suportive. Pacienții cu poliomielita, paralizați, erau plasați în „plămâni de fier” — dispozitive mecanice care ajutau la respirație prin crearea unui vid în jurul corpului. Reabilitarea fizică, terapiile ocupaționale și intervențiile ortopedice au devenit esențiale în tratarea consecințelor pe termen lung.
Însă adevărata revoluție avea să vină odată cu dezvoltarea vaccinului.
Eforturile de combatere a poliomielitei au culminat în anii ’50, odată cu dezvoltarea a două tipuri de vaccinuri:
Vaccinul inactivat (IPV), dezvoltat de Jonas Salk în 1955. Acesta conține virusul poliomielitic inactivat (mort) și se administrează prin injecție. A oferit un grad ridicat de protecție, dar nu a prevenit complet transmiterea virusului.
Vaccinul oral (OPV), dezvoltat de Albert Sabin în 1961, conține virus viu atenuat și se administrează pe cale orală. A fost mult mai eficient în oprirea transmiterii, deoarece permite dezvoltarea imunității la nivel intestinal.
Vaccinurile au fost un succes major. În 1988, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat Inițiativa Globală de Eradicare a Poliomielitei, iar de atunci, cazurile globale au scăzut cu peste 99%.
Dacă în 1988 existau aproximativ 350.000 de cazuri în peste 125 de țări, în 2023 au fost raportate doar 12 cazuri de poliomielita sălbatică, toate în Afganistan și Pakistan – ultimele bastioane ale virusului.
Tot în 2022, OMS a confirmat prezența virusului în apele reziduale din Londra, Ierusalim și New York.
„Cât timp există focare active oriunde în lume, nicio țară nu este cu adevărat în siguranță.”, este de părere Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director General OMS
Poliomielita. Situația în România
România a fost, în perioada postbelică, una dintre țările europene grav afectate de poliomielită. Epidemia din 1956 a fost una devastatoare, cu peste 5.000 de cazuri înregistrate, majoritatea în rândul copiilor.
Introducerea vaccinului oral Sabin în 1961 a redus dramatic numărul cazurilor. Începând cu anii ’70, poliomielita a fost practic eradicată în România. Ultimul caz de poliomielita sălbatică autohtonă a fost raportat în 1992.
Cu toate acestea, autoritățile sanitare continuă să mențină programele de vaccinare obligatorie, având în vedere riscul de reintroducere a virusului din alte regiuni. Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), rata de acoperire vaccinală a scăzut în ultimii ani, în unele județe coborând sub pragul de 90%, ceea ce poate deveni îngrijorător. OMS recomandă o acoperire de peste 95% pentru a preveni reapariția bolii.
Este un procent care apare ca standard în toate vaccinările, nu doar la poliomielita.
Poliomielita. Studii și date globale
Un raport al OMS din 2023 subliniază faptul că, deși poliomielita este aproape eradicată, pandemia de COVID-19 a perturbat campaniile de vaccinare în multe regiuni, inclusiv în Africa și Asia de Sud, crescând riscul unor focare locale.
Un studiu publicat în prestigioasa revistă „The Lancet” în 2022 atrage atenția că tulpinile derivate din vaccin (VDPV), care pot apărea în comunități cu acoperire vaccinală scăzută, au dus la câteva sute de cazuri de poliomielita în ultimii ani.
Acestea sunt tulpini mutante ale virusului din vaccinul oral (OPV) care, în cazuri rare, pot redeveni virulente și pot cauza paralizie. Astfel, începând cu 2020, multe țări au început tranziția către vaccinul injectabil IPV, mai sigur din acest punct de vedere.
Tratamente și reabilitare
Nu există un tratament curativ pentru poliomielită. Managementul bolii se concentrează pe ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor.
În fazele acute din poliomielita se administrează antiinflamatoare, analgezice și se impune repausul la pat. În cazurile severe, unde apare paralizia mușchilor respiratori, pacienții pot necesita ventilație mecanică.
Recuperarea funcțională se realizează prin terapie fizică, kinetoterapie și, în cazuri grave, intervenții ortopedice. Mii de supraviețuitori ai poliomielitei au fost marcați de această boală pentru tot restul vieții. Celebrul caz al fostului președinte american Franklin D. Roosevelt, care a rămas paralizat în urma bolii, a sensibilizat opinia publică și a contribuit la mobilizarea resurselor pentru cercetare și vaccinare.
Concluzii: lecția poliomielitei
Povestea poliomielitei este una de avertisment, dar și de speranță. Arată cât de vulnerabilă poate fi o societate în fața unei boli infecțioase și cât de puternice pot fi știința și solidaritatea umană în fața pericolului.
România, ca parte a comunității globale, are datoria să mențină vie vigilența epidemiologică și să promoveze vaccinarea, mai ales în contextul în care teoriile conspiraționiste și ezitarea față de vaccinuri câștigă tot mai mult teren.
Poliomielita nu este doar o boală din trecut – poliomielita este un avertisment pentru viitor. Reapariția bolii în comunități nevaccinate ne arată cât de fragilă este victoria împotriva virusurilor. Lipsa încrederii în știință, teoriile conspirației și polarizarea socială pot șterge decenii de progres.
Campaniile de vaccinare, educația sanitară și cooperarea internațională sunt mai importante ca niciodată.
„Eradicarea poliomielitei este posibilă. Dar nu este inevitabilă. Este nevoie de voință, de efort susținut și de încredere în știință.”, este de părere miliardarul și filantropul Bill Gates, co-fondator al Fundației Gates, unul dintre principalii finanțatori ai programului global de eradicare a poliomielitei.
Poliomielita nu este o relicvă a trecutului. Este o lecție vie. O boală care ne-a învățat că prevenția salvează vieți.