In urma cu ceva timp, toata presa internationala se intreba de ce concursurile de genul „X Factor”, „American Idol” sau „TheVoice” nu o recruteaza pe celebra cantareata Pink la masa juratilor. Ei bine, se pare ca organizatorii acestui tip de concursuri si-au incercat norocul, insa Pink ar fi refuzat toate ofertele, conform „Daily Spy”.
Interpreta single-ului „Blow Me (One Last Kiss)” a refuzat propunerile primite din partea celor mai importante emisiuni muzicale din lume deoarece se considera mult prea sincera, iar din acest motiv oamenii ar detesta-o daca si-ar exprima deschis parerea cu privire la calitatile muzicale ale concurentilor.
“Am primit o oferta din partea «The Voice» din Australia, dar si din partea «American Idol» si «X Factor». Am zis nu, pentru ca nu poti fi sincer la o astfel de emisiune”, a declarat cantareata pentru „Australia Herald Sun”.
„In plus, sunt sigura ca oamenii m-ar uri daca as fi sincera. Uita-te la Simon Cowell cat de bine se descurca in acest rol, este singurul care se descurca cu asta, dar asta pentru ca are accent britanic si este barbat.”
Intrebata despre planurile sale de viitor in ceea ce priveste cariera, Pink a confirmat ca va colabora cu Eminem pentru viitorul ei album care se va intitula „The Truth About Love”.
Text: Andreea Popescu