Pilula de a doua zi – implicatii asupra sanatatii

pilula de a doua zi - implicatii asupra sanatatiiPilulele contraceptive de urgenta, cunoscute si ca “pastilele de a doua zi”, sunt pastile destinate impiedicarii dezvoltarii unei sarcini nedorite. La mijlocul anilor ’90, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a realizat ca lipsa de protectie a dus la cresterea ratelor de avort. In felul acesta, a luat nastere pilula de a doua zi, care a devenit “planul B” pentru multe femei ce fac sex neprotejat, desi nu-si doresc o sarcina.



Eficienta pilulei de a doua zi

Daca pastila este luata in termen de 72 de ore dupa ce s-au intretinut relatii sexuale neprotejate, aceasta poate reduce riscul de sarcina cu pana la 89%. Daca este luata in termen de 24 de ore, riscul este redus cu aproximativ 95%.

Atentie! Pilula de a doua zi nu este la fel de eficace precum contraceptivele luate in mod regulat. In plus, aceasta nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala.

 

De unde poate fi cumparata pilula de a doua zi?

Majoritatea pastilelor de a doua zi pot fi achizitionate din farmacii, fara prescriptie medicala. Desi este recomandat sa fie administrate cat mai repede de la contactul sexual neprotejat, acestea pot fi luate pana la 72 de ore dupa contactul sexual. In functie de marca folosita, va trebui sa se ia una sau doua tablete imediat dupa contactul sexual, sau un comprimat dupa contactul sexual si al doilea comprimat dupa 12 de ore. Medicul sau farmacistul va va explica modul in care ar trebui sa fie administrate pastilele contraceptive de urgenta.

  • REACTII ADVERSE ale pilulei de a doua zi

Este foarte putin probabil ca pilula de a doua zi sa cauzeze reactii adverse, dar daca acest lucru se intampla, efectele secundare trec de obicei in termen de 24 de ore.

Greata: 14-23% dintre femei

Varsaturi: aproximativ 6% din femei. Pentru a preveni greata si varsaturile, pot fi administrate fara prescriptie medicala medicamente antigreata. Cercetarile arata ca doua comprimate de 25 mg, luate cu o ora inainte de a folosi pilulele, reduc riscul de greata cu 27% si riscul de varsaturi cu 64%, dar aceste medicamente dubleaza senzatia de somnolenta (la aproximativ 30 dintre femei).

Sangerari menstruale neregulate: Unele femei pot avea dereglari ale ciclului menstrual. Majoritatea femeilor vor avea urmatoarea menstruatie normal sau mai devreme. Cand pastila este luata in mod repetat (mai mult de o data intr-un ciclu menstrual sau administrata ocazional o data pe luna), pot sa apara modificari menstruale, inclusiv un ciclu mai scurt sau mai lung.

  • REACTII ADVERSE mai putin frecvente

Durere de cap, ameteli, oboseala, dureri abdominale mai mici si diaree. In cazul in care simptomele continua pentru mai mult de 48 de ore, se recomanda consult de specialitate.

  • Reactii adverse NEOBISNUITE,  care necesita consult medical de urgenta

Mancarime si o eruptie cutanata

Crampe sau dureri de stomac

Migrena sau dureri de cap severe

Orice efect care persista sau se agraveaza

Care sunt dezavantajele contraceptiei de urgenta?

 

Nu s-au raportat complicatii severe in randul milioanelor de femei care au utilizat pastila de a doua zi. Efectele secundare sunt mai putin frecvente si vor disparea, de obicei, intr-o zi sau doua.

Tuturor ne place sa fim pregatite. De aceea, este o idee foarte buna sa avem in casa pilula de a doua zi, in caz de urgenta. Avand pilula in casa, iti permiti sa o iei cat mai curand dupa contactul sexual neprotejat.

Text: Andreea Popescu