Iubim vara pentru că este perioada concediilor, a zilelor petrecute la plajă sau la piscină, alături de un cocktail savuros și de o carte bună. Oricât de mult ne-am bucura de ceea ce are anotimpul cald de oferit, nu trebuie să uităm nicio secundă să ne protejăm pielea de pistruii care apar în această perioadă.
Expunerea la razele UVB si UVA care penetrează atât epiderma, cât și derma poate accelera îmbătrânirea tenului, iar la sfârșitul vacanței, când ne vom privi în oglindă… s-ar putea să nu fim încântate de ceea ce vedem.
Pistruii și soarele
Exista două tipuri de pistrui: efelidele și lentiginele. Lentiginele sunt pistruii vizibili pe tot parcursul anului, în timp ce efelidele sunt pistruii care își fac simțită prezența după expunerea la soare. În esență, sunt celule ale pielii care conțin melanină, numite melanocite.
În urma expunerii la soare, melanocitele produc melanină în exces. Astfel, apar efelidele, din ce în ce mai închise la culoare, care actionează precum un mecanism de protecție a organismului împotriva soarelui.
Persoanele cu părul și pielea deschise la culoare sunt mai predispuse la apariția pistruilor.
Scapă de pistrui! Pentru a scăpa de pistrui poți apela la sucul de lămâie, la sucul proaspăt de pătrunjel sau la o mască pe bază de smântână. Sucul de lămâie decolorează pielea, iar vitamina C contribuie la regenerarea ei. Acidul lactic, prezent în smântână, te poate ajuta să scapi de pistrui.
De asemenea, din farmacii pot fi cumpărate produse destinate depigmentării pielii, care conțin alfa-hidroxi acizi. Se poate apela la terapia cu laser sau la peeling-ul chimic, însă doar la îndrumarea dermatologului.
Fără pete maronii!
Petele maroniicare apar după expunerea la soare sunt inestetice și, în acest caz, este vorba despre supraproducția de melanină, pigmentul responsabil de culoarea pielii. Expunerea necontrolată și neprotejată la soare poate duce la apariția lor atât pe față, cât și pe mâini, umeri etc.
Printre factorii de risc se numără pielea deschisă la culoare, dar și vârsta, deoarece mecanismul de apărare al pielii nu mai funcționează la fel. Dacă te-ai întors din vacanță cu astfel de pete, este indicat să mergi la un control.
Scapă de petele maronii! În general, petele maronii se estompează de la sine, însă există tratamente de depigmentare și creme speciale ce contribuie la îndepărtarea lor. Acestea conțin, de obicei, hidrochinonă (un agent de albire), dar și retinoizi.
Este important să folosești creme cu factor de protecție în timpul tratamentului și să nu te mai expui la soare, deoarece pielea va fi fotosensibilizată. Microdermabraziunea, terapia cu laser și crioterapia sunt câteva dintre metodele de decolorare a pielii.
Piele uscată = riduri
În urma expunerii prelungite la soare, textura pielii suferă modificări; devine ternă, lipsită de strălucire, își pierde elasticitatea și, astfel, apar liniile fine, iar cele deja existente se adâncesc.
Ultravioletele acționează agresiv asupra fibrelor de colagen și a elastinei; în organism se produc cantități mari de enzime, care afectează producerea de colagen. Așadar, ridurile nu sunt doar semnele trecerii normale a timpului.
Învață să previi apariția ridurilor! Regula numărul unu și cea mai importantă este să folosești produse cu FPS, potrivite tipului tău de piele. Nu trebuie să te expui la soare între orele nepermise și este esențial să te hidratezi corespunzător.
Apelează la dermatocosmeticele care conțin ingrediente ce regenerează pielea și acordă o importanță deosebită alimentației.
Beauty adviserii Catena recomandă produsele Me&Mom. Dacă îți dorești un ten frumos și sănătos, atunci cu siguranță vei fi încântată de crema pentru depigmentare și hidratare de la Me&Mom! Mai multe detalii despre produs gasești aici.
Text: Ruxandra Dumitrescu