Perioada fertila: cand are loc ovulatia?

Iti doresti sa devii mama sau, dimpotriva, sa eviti o sarcina nedorita? Atunci trebuie sa iti identifici perioada fertila si sa afli toate informatiile legate de ovulatie. Ovulatia reprezinta procesul de eliberarea a unui ovul matur de catre ovar, identificarea ei fiind importanta atat pentru femeile care vor sa afle care este cel mai bun moment pentru conceperea unui copil, cat si pentru cele care doresc sa evite o asemenea situatie. Despre ovulatie si calculul ei ne vorbeste dna dr. Andreea Stavri, medic specialist obstetrica-ginecologie in cadrul Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie Filantropia.



Cand are loc ovulatia?

In mod normal, ovulatia are loc la mijlocul ciclului menstrual, luand ca referinta un ciclu menstrual de 28 de zile, teoretic ovulatia avand loc in ziua a14-a.

Care sunt fazele ciclului menstrual?

Pe perioada ciclului menstrual, organismul trece printr-o serie de modificari hormonale, incercand sa se pregateasca pentru momentul implantarii unei sarcini. Ciclul menstrual este impartit in trei faze: prima este perioada menstruala in care are loc descuamarea muscoasei care tapeteaza cavitatea uterina, care se exteriorizeaza sub forma de flux menstrual si poate sa dureze intre 2-3 zile si pana la 6-7 zile. Aceasta etapa este urmata de faza foliculara in care ovarul se pregateste pentru a elibera ovocitul, in paralel avand loc si o ingrosare a mucoasei uterine (a endometrului), acesta pregatindu-se pentru perioada de implantare. Ultima faza este faza luteala, care incepe din momentul eliberarii ovocitului: daca ovocitul este fecundat de spermatozoid, vorbim de o eventuala sarcina, daca nu, modificarile hormonale pregatesc organismul pentru un nou ciclu menstrual.

Ovulatia are loc la fiecare ciclu menstrual?

Nu toate femeile ovuleaza luna de luna. Daca ovocitul nu ajunge sa se maturizeze si sa fie eliberat de la nivelul ovarului, vorbim despre cicluri anovulatorii.

Care este perioada de maxima fertilitate?

Perioada de maxima fertilitate sau fereastra fertila reprezinta acea perioada de timp in care exista toate conditiile optime de eliberare a ovocitului. Perioada de maxima fertilitate depinde foarte multa de durata de viata a spermatozoizilor si de durata de viata a ovocitului. Un spermatozoid are o durata de viata de maximum 5 zile iar ovocitul doar de o zi. Fereastra de fertilitate este de 5 zile, iar sansele de sarcina cresc exponential daca contactul fecundant are loc cu 2-3 zile inainte de ovulatie.

Cum calculam perioada fertila in cazul unui ciclu menstrual neregulat?

In cazul unui ciclu menstrual neregulat nu se mai aplica regula zilei a 14-a pentru a determina ovulatia si atunci sunt recomandate metodele indirecte de monitorizare a ovulatiei, si anume masuratoare temperaturii bazale si monitorizarea ecografica a ovulatiei.

Cum se masoara temperatura bazala?

Temperatura bazala se masoara cu ajutorul unui termometru la nivel oral, vaginal sau rectal din prima zi a ciclului menstrual, dimineata, urmand ca toate valorile sa fie introduse intr-un grafic, In perioada periovulatorie apare o usoara ascensiune termica de 0.1-0.8 gr C, care se mentine si in ziua ovulatiei.

Ce schimbari au loc in organism in perioada ovulatiei?

In perioada periovulatorie, organismul trece printr-o serie de schimbari hormonale, cu scopul de a se pregati pentru implantarea unei viitoare sarcini. Mucusul cervical isi modifica fluiditatea si consistenta, creste temperatura bazala, apare o crestere a libidoului, tensiune mamara, disconfort pelvin si uneori mici sangerari.

Care este rolul mucusului cervical?

In afara perioadei ovulatorii, mucusul cervical are o aderenta crescuta si este aderent la cervix, iar in perioada periovulatorie isi modifica consistenta si compozitia chimica, devine mai fluid, are o culoare asemanatoare cu cea a albusului de ou, tocmai pentru a deveni un mediu propice pentru transportul spermatozoizilor catre ovocit.

Foarte multe femei se confrunta cu urmatoarea dilema: Pot ramane insarcinata in timpul menstruatiei?

Fecundatia poate avea loc si in timpul menstruatiei. In cazul unui ciclu menstrual mai scurt de 28 de zile si o menstruatie mai abundenta si mai lunga de 7 zile, exista riscul unei sarcini.

Ce se intampla cu fertilitatea si ovulatia dupa o sarcina?

Imediat postpartum, fertilitatea femeii este diminuata prin procesul de alaptare. Este vorba despre niste hormoni, in special prolactina, care sunt secretati in momentul unei alaptari constante, motiv pentru care fertilitatea este inhibata. Majoritatea pacientelor nu au menstruatie, insa, indiferent daca au sau nu menstruatie, teoretic, ovulatia poate avea loc din saptamana a 4-a postpartum.

Text: Alexandra Lupu