Pedeapsa, sursa a educatiei

Agatati cu manutele lor mici, dar brusc surprinzator de puternice, de rafturile cu jucarii ale supermarketurilor, altoiti fizic sau verbal de palmele si vocile tocite pana la exasperare ale parintilor, tipand si tragand tavite de pe mese in fast-food-ul cu meniuri colorate pentru prichindei. Da, sunt aceiasi pe care i-am crescut cu grija, i-am disciplinat inteligent si just, cu atentie si blandete… zicem noi. Cum s-a ajuns totusi aici? “Vezi? Cu tine seamana asa de zvapaiat! “
 
In toate ariile vietii noastre regasim la nivelul limbajului termenul „pedeapsa”. In oricare dintre domenii ea este in mod absolut legata de ideea de greseala. Cand vine vorba de copii, lucrurile imbraca o forma usor diferita.
Uitam ca noi suntem responsabili pentru toate greselile, toate comportamentele lor, care, in timp, ne scot din minti. Ei sunt, de fapt, ultimii vinovati. Noi trebuie sa invatam cum sa ii disciplinam just si eficient.

De la pedeapsa la disciplina
Daca ajungem sa pedepsim un copil, inseamna ca, undeva, noi ca educatori am avut o scapare si l-am adus pe copil in situatia sa greseasca, iar pe noi in situatia de a-l pedepsi. Intentia unei pedepse este in esenta buna si are drept scop evitarea repetarii aceleiasi greseli. Ceea ce este important este cat de eficienta este pedeapsa. O pedeapsa eficienta depinde de atitudinea noastra fata de greseala copilului si fata de greseala in general, precum si de maniera in care alegem sa o aplicam. Daca pedeapsa este aplicata discretionar, fara avertisment si fara sa i se explice copilului unde a gresit, daca implica si violenta (chiar si numai verbala), atunci obtinem ceea ce se poate numi „o situatie dramatica”. Din nefericire, majoritatea parintilor ajung sa pedepseasca in acest stil. Nu pentru faptul ca isi iubesc mai putin copiii, ci pentru ca aleg sa aplice pedepse si sa reactioneze in momente de stres, in stari de furie, de epuizare nervoasa.

Pedeapsa violenta nu este eficienta pe termen lung
Se recurge nu de putine ori la violenta verbala, la bruscari fizice, jigniri si mereu toate sub cupola lui: sa tina minte sa nu mai faca. Pana la urma „Bataia-i rupta din Rai”. Doamna pedagog Irina Petrea ne invita sa analizam urmatorul exemplu. Un copil de aproximativ 3 ani este surprins jucandu-se la prizele de curent. I s-a mai spus cu alte ocazii ca este periculos, insa micutul nu s-a putut abtine. Ca sa il invete minte, parintii ridica vocea in discutie sau il bat. Este posibil ca, pe termen scurt, procedeul sa dea roade, dar, pe termen lung si mediu, este de cele mai multe ori problematic. De ce? Pentru ca micutul nu leaga pedeapsa de o experienta cognitiva, ci de una afectiva. El nu intelege ca a gresit, ci ca parintele lui s-a enervat pe el („Tata s-a suparat si m-a batut, de-aia mi-a interzis sa ma mai joc/sa mergem pe afara”). El nu isi intelege greseala pentru care este sanctionat si nici ce sa faca pe viitor sa nu mai greseasca.

Liberatate totala in limitele a trei restrictii intelese
Cei mai multi parinti fac greseala de a nu-i invata pe copii ca a gresi este omenesc. Poti sa gresesti. Mai grav e cand faci ceva rau in mod intentionat. Copilul nu trebuie sa fie lasat sa faca tot ceea ce vrea, insa nici nu trebuie sa fie ingradit de sute de reguli pe care nu le intelege si nu este pregatit sa le asimileze.
Singurele limite de care ar trebui sa tina cont un copil sunt:
1. Sa nu-ti faci tie rau.
2. Sa nu faci rau celorlalti.
3. Sa nu distrugi lucrurile din jur cu intentie.
Intre aceste limite totul este permis pentru ca micutul exploreaza, vrea sa cunoasca, sa vada. Parintii trebuie sa inteleaga nevoia de nou a copiilor, iar pentru asta este bine sa incerce sa isi aduca aminte de perioadele in care erau ei insisi copii. Acest lucru te poate ajuta nu numai sa fii un bun parinte pentru copilul tau, ci si sa te poti comporta ca un adult responsabil fata de orice copil.
Aceste reguli trebuie comunicate copilului pe intelesul lui, cu exemplificari si cu termeni specifici varstei, pe care sa ii cunoasca.

La varste mici, copiii nu fac legatura intre cauze si efecte, nu au logica formata, ea se formeaza in timp, prin exercitiu. De aceea, indicatiile pe care le primesc de la cei mari nu sunt mereu intelese de ei. Memoria lor este foarte scurta, iar curiozitatea lor poate sa fie atat de puternica incat ei uita de pericolele in legatura cu care au fost avertizati.

Sa-l ajutam sa evite greseala
Copilul este inconjurat de tentatii, de stimuli care ii atrag (si distrag) atentia. In exemplul de mai sus, cu joaca la prize, este inutil sa tot explici unui copil de trei ani ca e periculos, ori sa-l pedepsesti cand il prinzi, cel mai bine este sa  folosesti prize sigure, prize speciale. De asemenea, anumite lucruri care lui i se par interesnte (telefoane, telecomenzi, bijuterii etc.), dar care ar putea sa-i dauneze sau pe care ar putea sa le distruga, ar fi mai bine sa nu se afle la indemana lui pana cand mai creste si stie sa le utilizeze corect. Insa multi parinti prefera sa le lase la vedere si pe urma sa-l cicaleasca si sa-l certe, chiar sa-l pedepseasca.

O pedeapsa a fost utila daca micutul si-a inteles greseala, daca aceasta s-a transformat intr-o lectie, daca a tras niste invataturi din acea experienta. Daca nu a inteles nimic, atunci ramane doar sentimentul ca a fost pedepsit pe nedrept. Acest lucru se va reflecta mai tarziu in viata de adult.

In numarul urmator al revistei, vom prezenta tipurile de sanctiuni pe care le putem aplica copiilor in scopul educarii lor, pentru ca mai apoi sa ne oprim asupra consecintelor pe care le pot avea asupra micutului greselile facute de parinti la capitolul disciplina.

Cornel (Vank): Cum te pedepseau ai tai cand erai mic?

Am avut o copilarie fericita care nu a implicat pedepse crunte. Cel mai dur pentru mine era insa sa nu ma lase sa ies la joaca. Stateam si ma uitam pe geam la ceilalti. Era foarte frustrant. Cat despre cum mi-as pedepsi copii la randul meu imi este putin teama. Nu stiu daca o sa am duritatea sa aplic pedepsele chiar in orice conditii. Ma impresioneaza sa ii vad plangand.