Cantareata si compozitoare. A sustinut recitaluri in deschiderea concertelor artistilor Michael Bolton si Beyonce. A castigat trofeul Cerbul de Aur, iar anul acesta va reprezenta Romania la Eurovision, alaturi de Ovi. Ea este Paula Seling.
TONICA: Ce inseamna pentru tine experienta Eurovision?
Paula Seling: Castigarea Selectiei Nationale Eurovision este una dintre cele mai mari reusite din cariera mea, pana acum. Este o mare bucurie sa fii investit cu atata incredere sa reprezinti tara intr-un concurs de asa mare anvergura, unde esti ca un fel de emblema pentru muzica si cultura din tara ta. Este important, pentru mine,
sa reusesc sa-i fac mandri ca ne-au votat pe toti cei care ne-au tinut pumnii in timpul marii finale.
TONICA: Ce crezi ca spune stilul tau muzical despre tine?
Paula Seling: Ca sunt un om sincer care se bucura de fiecare moment petrecut pe scena, de fiecare bucurie pe care o face publicului sau. Sunt norocoasa ca am asa un dar incat sa pot sa transmit ceva sufletelor care ma asculta. Eu sunt, pe langa interpret, si compozitor si scriitor de versuri. imi place sa ma inspir din viata mea, dar si din a celor care ma inconjoara. De aceea, muzica pe care o fac este diversa, de la un cantec la altul, de la o poveste la alta. Va invit sa ascultati cel mai recent album, intitulat „Culeg vise”, pe care l-am scris, compus si orchestrat eu insami in peste 6 ani, si veti vedea ce spune muzica aceea despre mine.
TONICA: Esti implinita pe plan profesional. in plan personal, te gandesti sa ai un copil?
Paula Seling: Scopul oricarei casnicii este un copil. Sigur ca ma gandesc. El va veni cand va vrea Dumnezeu.
TONICA: Care este complimentul pe care il primesti cel mai des?
Paula Seling: Ca sunt mai calda si mai simpatica in realitate decat la televizor. Nu stiu, poate ca la televizor ma intimidez sau am emotii, cine stie?
TONICA: Cum iti ingrijesti pielea, tenul, parul? Frumusetea ta are o reteta anume?
Paula Seling: Multumesc pentru compliment! imi spal parul o data la trei zile, aplic un balsam, poate si o masca, din cand in cand. Aplic creme de corp dupa fiecare dus si ma dau cu crema pe fata de fiecare data cand imi amintesc, cand simt ca mi se usuca fata. Eu am un ten mai uscat si necesita hidratare mai intensa. In rest, sper sa o mostenesc pe mama, care are un ten minunat si acum.
TONICA: Ce tip de machiaj iti place sa porti?
Paula Seling: Natural, desigur. Sunt ocazii speciale cand mi se aplica un machiaj mai pronuntat in functie de ceea ce port sau de specificul evenimentului, insa in general imi place sa fiu naturala.
TONICA: Stiu ca ai un program foarte incarcat. Mai ai timp si de sport?
Paula Seling: Desigur, chiar si in camera de hotel fac antrenamentul pe care mi l-a pregatit Florin Uceanu pentru situatiile in care nu ajung la sala de sport. El ma antreneaza de peste 6 ani.
TONICA: Cum arata o dimineata obisnuita pentru tine?
Paula Seling: Ma trezesc, beau o cana de ceai Kombucha, mananc, beau cafeaua, plec la doamna terapeut vocal Gabriela Dutescu, cea care se ocupa de intretinerea vocii mele si de pregatirea pentru Oslo, ma intorc, fac sala, apoi imi organizez programul in functie de ziua respectiva. Dupa-amiaza imi gasesc din nou timp sa mai studiez.
TONICA: Cum alegi sa te rasfeti si sa te relaxezi dupa o zi obositoare de repetitii si concerte?
Paula Seling: Imi place sa fac bai lungi, cu spuma sau, daca nu am timp, un dus fierbinte cu un masaj puternic si revigorant. Uneori ies la plimbare cu bicicleta sau pur si simplu pe jos.
{besps}paulaseling|width=450|height=450{/besps}
Paula de nota 10
Cel mai important atu fizic al meu ar fi… ochii.
Micul meu secret de beauty este… dorm suficient si mananc sanatos, fac sport si nu las lucrurile sa ma afecteze prea tare.
Frumusetea unei femei consta in… felul in care stie sa se aranjeze, sa isi arate personalitatea, sa se proiecteze in ochii celorlalti.
Parfumul meu preferat are aroma de… primavara.
In timpul liber aleg sa ma rasfat… ingrijind plantutele de pe terasa.
Din portfard nu-mi lipseste niciodata… gloss-ul, crema hidratanta pentru fata si refresh toner-ul.
Idealul meu de frumusete este… Jessica Alba.
Nu as putea tine niciodata o dieta daca… ar trebui sa calatoresc multe ore, multe zile, cu avionul.
Mi-ar placea sa dansez tango cu… Matt Damon.
Descrie-o pe Paula in trei cuvinte… ambitioasa, incapatanata, muncitoare.
Text: Ana Nicolescu
Foto: Phoenix