Este una dintre cele mai bune voci ale Romaniei, o cunoscuta artista interpreta cu o voce de aur, o personalitate TV, compozitoare etc. si nu in cele din urma, o femeie frumoasa si puternica. Va dam un indiciu: de curand a lansat piesa “Pansament”. Exact, nu mai exista niciun dubiu ca vorbim despre Paula Seling! Aflati in randurile de mai jos mai multe detalii despre noul sau single, despre planurile de viitor dar si cum se simte Paula Seling dupa 15 ani pe piata muzicala din Romania. Enjoy!
Tonica: Buna, Paula, iti multumesc pentru timpul acordat acestui interviu. Dat fiind ca ai prezentat selectia nationala Eurovision 2013, cum ti s-au parut concurentii?
Paula Seling: In general, s-a cantat frumos, toti concurentii au fost concentrati sa-si puna in valoare piesele. Ca in fiecare an, Eurovision a fost o desfasurare de forte, cu totii si-au pus mintea la contributie pentru a crea momente frumoase, pe scena. M-am bucurat foarte mult ca s-a preluat ideea pe care recunosc ca am sugerat-o cu ani buni in urma, de a organiza si preselectiile live, in felul acesta nu au mai fost surprize de artisti acceptati in concurs pe baza unor inregistrari bune, cu voci corectare in studio care insa sa nu-si poata sustine piesele live.
Tonica: La microrecitalul sustinut in cadrul Finalei Nationale Eurovision, ai interpretat cel mai recent single al tau, intitulat “Pansament”. Ce ne poti spune despre aceasta piesa?
Piesa a fost scrisa de doi tineri foarte talentati aflati sub acoperisul casei DeMoga, Adda Moldovan si Ovidiu Stanescu, la text a contribuit si Marius Moga. Mi s-a parut o piesa foarte frumoasa, cu atat mai mult cu cat mi sa parut remarcabil cum un cuvant atat de tehnic precum ” Pansament” poate sa sune atat de bine intr-o piesa romantica. Productia piesei este foarte buna, soundul e fresh, actual, si sper ca, fiind o combinate similara unui succes mai vechi de zece ani – Marius Moga, Cat Music, sa aiba un parcurs la fel de frumos cum l-a avut piesa in cauza – Timpul.
Piesa “Pansament” este o piesa superba care a fost indragita de fanii tai si nu numai inca de la prima ascultare. Pe cand si un videoclip al acestei piese?
Cred ca foarte curand, Dan Popi de la casa de productie a planificat filmarea undeva in a doua jumatate a lunii Mai.
Fiecare melodie de-a ta are o istorie. Ce se afla in spatele acesteia?
Pur si simplu o idee frumoasa pe care au avut-o autorii ei. Am ascultat piesa si mi-a placut, ca si de altfel lui Dan Popi care mi- a sugerat aceasta piesa. Piesa vorbeste despre incercarile prin care trece orice cuplu, dupa un timp de viata in doi, vorbeste despre cat de important este sa fii constient ca pentru iubire trebuie sa lupti zi de zi si sa nu consideri ca ti se cuvine totul doar pentru ca stii ca celalalt te iubeste.
Esti o prezenta constanta pe piata muzicala din Romania inca din anul 1998 cand ai lansat primul tau album intitulat “Only love”. In ce fel s-a schimbat cariera ta muzicala de la inceputuri si pana acum?
E adevarat , s-au schimbat multe, atat vremurile cat si modul meu de a privi aceasta profesie care s-a transformat din arta in stiinta aproape exacta. Din pacate au disparut surprizele, viata de artist s-a schimbat destul de mult, nu prea mai sunt turnee live facute ca in anii de dinaintea debutului meu, cand o orice artist crea momente deosebite pe scena cu ajutorul unor instrumentisti. Chiar m-am amuzat ascultand o reclama la un post muzical de televiziune, care spunea ceva de genul ” pianul este demodat, acum calculatorul iti face muzica” .
Trecerea timpului a facut ca unele lucruri sa nu mai fie atat de clare pe cat ar trebui. De exemplu, care este diferenta dintre “vedeta” si “persoana publica”?
Daca vorbim de perceptia publica, cred ca nu mai este o diferenta. Daca vorbim de intelesul fiecarui cuvant, atunci diferentele sunt multe, si, cu siguranta, termenul de vedeta se atribuie unui actor sau actrita care detine un rol principal intr-un spectacol, mai ales intr-un film (si se bucura de renume, de mare popularitate), unui sportiv de mare talent si popularitate, dar si unei persoane care vrea sa iasa in evidenta, sa epateze. Persoane publice sunt toate persoanele care stiu cum sa se promoveze, cum sa se faca cunoscute, de la politicieni la manechine si asistente de televiziune.
De-a lungul timpului, ai participat la multe concursuri, dar cel mai recent este acela in postura de jurat la emisiunea X-Factor. Ce ne poti spune de acea perioada?
Mi-a fost foarte greu sa stau in scaun si sa critic, nu-mi sta in fire pentru ca eu sunt de parere ca orice critica trebuie sa fie constructiva si, de cele mai multe ori, nu era timp sa construiesc ceva cu critica mea, si am suferit enorm cand vedeam dezamagirea cauzata de nereusite, in ochii concurentilor. Am suferit enorm cand concurentii mei au plecat acasa …Pot sa va spun ca m-am dedicat acelui show si concurentilor, am fost, zi de zi, in mijlocul lor pentru a-i ajuta sa creasca, atat de mult m-am implicat incat unitasem de mine, de faptul ca, pana la urma, era un show de televiziune.
Cum a fost sa lucrezi intr-o echipa atat de dinamica alaturi de Mihai Morar si Adrian Sina?
Interesant. Pe Adi il stiu de o viata, mi-a fost coleg de radio si stiam ca e un om elegant si foarte atent, profesionist si bun observator. A fost chiar o surpriza placuta pentru mine sa-l vad atat de bun in postura de jurat. Pe Mihai Morar nu il cunosc prea bine nici acum.
Cum te descurci in mediul online, tii legatura, comunici cu fanii tai?
Desigur, sunt destul de activa pe pagina mea de facebook www.facebook.com/paulaseling , am deschis un proiect frumos special pentru fanii mei, pe www.youtube.com/paulaseling cu piese reinterpretate in varianta acustica, live, in diferite locuri din lume.
Esti casatorita cu sotul tau, Radu Bucura, din 2005. Care este secretul casniciei voastre?
Nu stiu…cred ca intelegerea, increderea, faptul ca muncim impreuna si nu prea stam separat unul de altul.
Esti o femeie foarte frumoasa. Cum te mentii in forma, la ce ritualuri de beauty apelezi?
Multumesc. Am devenit, de 2 ani, ovo-lacto-pesco-vegetariana, impreuna cu Radu , si ne gandim sa renuntam si la carnea de peste; fac sport la SkyWellness de minim 3 ori pe saptamana, nu pierd noptile si am o viata ordonata.
Un gand pentru cititoarele noastre Tonica…
Fiti adevarate, originale, frumoase, atente cu cei din jur si, cu siguranta veti fi iubite, asa cum meritati. Sa fiti fericite!
Text: Andreea Popescu