Patrupede rasfatate ce apartin unor designeri celebri

patrupede-rasfatate-designeriCine a zis ca animalele de companie nu pot fi la moda, mai ales daca au stapani celebri care activeaza in aceasta lume pestrita…? De exemplu, celebrul Marc Jacobs are un prieten patruped pe numele sau Neville, un Bull Terrier care a strans nu mai putin de 132.000 de fani pe Instagram. Da, ati citit bine! Indragitul patruped are si cont pe retelele de socializare, dar sa nu credeti ca si l-a facut singur. A fost si este prezent la foarte multe sedinte foto, ii place foarte tare sa fie imbracat in haine pe care le poarta oamenii obisnuiti si chiar a fost sursa de inspiratie pentru hainute de catei, dar si pentru o pereche de loaferi semnati Marc Jacobs. Unde mai pui ca a aparut si intr-o campanie a celebrului designer.



Nici Donatella Versace nu se lasa mai prejos

Audrey este prietena de incredere a celebrei Donatella Versace si este un Jack Russell. Este un patruped pufos care poarta haine facute pe comanda. Ii place sa fie filmata si fotografiata, este foarte rasfatata si are, desigur, si ea cont de Instagram. Pisica lui Karl Lagerfeld, Choupette, este o birmaneza mai mult decat cunoscuta. Lagerfeld spunea la un moment dat ca este indragostit de pisica lui si ca ii pare foarte rau ca nu se poate casatori cu ea. Choupette a castigat… pe blana ei, cum s-ar spune, numai anul trecut 3 milioane de euro in urma a doua colaborari: una pentru machiajele japoneze Shu Uemura si cealalta pentru un calendar al marcii de masini Vauxhall. Pisica i-a fost daruita lui Karl in anul 2012 de catre modelul francez Baptiste Giabiconi, iar de atunci i-a fost muza, inspirand numeroase colectii. Mananca din vase de argint, calatoreste in genti Louis Vuitton si poate folosi chiar si iPad-ul. Rasfatate sau chinuite, voi ce credeti?

Text: Ruxandra Dumitrescu