Parintii trebuie sa se informeze din surse sigure cu privire la ingrijirea copiilor

shutterstock 24986221Societatea Romana de Pediatrie atrage atentia parintilor din Romania asupra pericolelor la care isi pot expune copiii atunci cand folosesc surse de informare privind ingrijirea celor mici de pe internet, surse neavizate de lumea medicala. Specialistii pediatri trag un semnal de alarma asupra importantei folosirii surselor specializate de informare, precum medicul de familie sau medicul pediatru.

Potrivit unui studiu realizat de Societatea Romana de Pediatrie, medicul pediatru este principala sursa de informare in ceea ce priveste protectia copilului pentru 27% dintre parinti, urmata indeaproape de internet, sursa folosita de 26% dintre respondentii cu copii. Pornind de la faptul ca tot mai multi parinti cauta informatii despre ingrijirea copiilor pe internet, specialistii pediatri atrag atentia asupra importantei de a folosi numai site-urile avizate, redactate de medici si verificate de institutiile de specialitate.

            Pornind de la aceasta nevoie si pentru a testa comportamentul actual al parintilor in mediul online, Societatea Romana de Pediatrie a realizat in luna martie 2013 un studiu despre nivelul de credibilitate pe care parintii o acorda site-urilor de specialitate despre ingrijirea copiilor, la care au raspuns 406 parinti din platforma campaniei “Sa protejam impreuna copilaria”. Conform studiului, 75% dintre parinti au declarat ca au incredere in informatiile prezentate de medicii pediatri online, referindu-se la www.protejamcopilaria.ro, platforma fiind considerata astfel o sursa credibila de informare. Dintre acestia, 63% au raspuns ca prefera sa verifice informatiile primite online si din alte surse, indicand astfel nevoia de a beneficia de o documentare completa cand vine vorba de sanatatea copiilor lor.

          De asemenea, potrivit studiului, peste 80% dintre parintii care au vizitat o platforma specializata despre ingrijirea corecta a copilului (referindu-se la www.protejamcopilaria.ro, cu 21.000 vizitatori unici/luna) cauta informatii credibile despre bolile infectioase si modalitati eficiente de prevenire a acestora.

Text: Andreea Popescu