Se vorbeste despre copii naturali si adoptati. In ceea ce priveste cresterea, meseria de parinte se invata.
Procesul de adoptie este unul lung. Si din punct de vedere al procedurilor legale, dar mai ales pe plan psihologic.
Copiii fericiti sunt cei care au parinti multumiti
Parinti naturali si parinti adoptivi repeta pana la saturatie ideea ca dau «totul pentru copil». Ca sa poti da trebuie sa ai de unde. Copii fericiti sunt cei cu parinti multumiti. Aici apare o prima problema pentru cuplurile care vor sa adopte un copil. Uneori aceasta decizie este luata dupa ani de incercari de a avea un copil.
Esecul acestor incercari, sentimentele de culpabilitate sau inferioritate genereaza asteptari sau nelinisti care vor apasa asupra relatiei cu copilul adoptat.
Alegerea copilului poate revela o alta problema: partenerii descopera ca au motive diferite pentru care isi doresc acel copil si viziuni diferite asupra rolurilor de parinti pe care si le vor asuma. Este insa un proces prin care trec si parintii naturali, uneori tot inainte de aparitia copilului (in cazul in care aplica ideea planificarii familiale), cel mai adesea dupa nasterea copilului. Asumarea definitiva a rolului de parinte adoptiv e un pas care trezeste desigur anxietati (din cauza unei schimbari majore in modul de viata).
Intrebarile oricarui parinte
Voi avea un copil sanatos?
Desigur, puteti cere un bilant al starii de sanatate, dar nu exista certitudini. A crede ca puteti avea control asupra acestui aspect e o iluzie. Copilul nu este doar imaginea surazatoare care ne lumineaza zilele. Obligatia de parinte capata greutate tocmai prin asumarea si acceptarea neconditionata a datoriei de sprijin.
La ce varsta e mai bine sa il adopt ?
Multi parinti isi doresc sa adopte copii de varste mici (sub 2 ani) din doua motive principale: copilul sa nu fie perturbat prea mult de constientizarea faptului ca a fost abandonat de parintii naturali si ei, ca parinti, sa aiba posibilitatea de a trai alaturi de copilul lor cat mai multe din etapele lui de dezvoltare. Ambele motive contin capcane. In primul rand, la orice varsta e necesar sa se plece de la premisa ca parintele trebuie sa inteleaga si sa raspunda nevoilor copilului; e o misiune permanenta, nu poti lua pauze. A crede ca e mai simplu de creat o legatura emotionala satisfacatoare pentru ca nu ai de reparat prea mult se poate dovedi o amagire. In legatura cu al doilea motiv, e bine sa nu confundam dorintele (sau fantasmele) noastre cu capacitatea de a le pune in practica; un copil mic impune schimbari mai mari in viata sociala si de cuplu decat unul mai mare; e bine sa ma gandesc la aceste schimbari (la modul foarte practic) si sa mi le asum. Un copil sub 3 ani inseamna timp dedicat echivalent unei slujbe cu norma intreaga, un copil intre 3 si 5 ani, o jumatate de norma ( desigur ca timpul poate fi divizat intre membrii familiei).
Ce vor spune rudele?
Desigur ca decizia apartine cuplului; dar in dezvoltarea ulterioara a relatiilor de familie ale copilului adoptat va fi influentata si de atitudinea celorlalti membri ai familiei extinse (bunici, unchi, matusi). E bine sa fie pregatiti si sa se simta inclusi in discutiile legate de adoptarea unui copil.
La ce varsta sa ii spun copilului ca a fost adoptat?
Atunci cand simtiti ca este pregatit sa inteleaga. Oricum, inainte de 12 ani.
Sunt multe alte intrebari pe care vi le-ati putea pune. Sunt probabil o multime de asteptari pe care le aveti in legatura cu copilul. E firesc. Intelept ar fi insa sa va conduceti dupa dictonul : «Spera multe, dar primeste cu bucurie putinul pe care ti-l da ziua. »
Un lucru e sigur: o buna legatura emotionala intre copil si parinti s-a format atunci cand copilul ar putea spune: parintii nu ti-i alegi, dar daca as putea sa aleg, pe voi v-as alege. Parinti naturali si parinti adoptivi, suntem egali in aceasta privinta. Misiunea noastra este indeplinita doar daca devenim parintii adoptati ai copiilor nostri.
Medicover Grozovici, tel : 316 21 55