O piesă vestimentară ceva mai controversată, pantalonii harem pot fi chiar drăguți și confortabili într-o zi de vară pentru o plimbare. Pe de altă parte, ai putut observa că pantalonii strâmți se retrag, încet, din tendințe și revin cei largi, cei evazați așa că, este o bună opțiune să ai în garderoba ta o astfel de pereche.
Îți poți crea ținute cu adevărat trendy cu ajutorul unor pantaloni harem pentru diferite ocazii iar acest articol îți aduce toate informațiile de care ai nevoie ca să integrezi cu scces acest tip de pantaloni în ținutele tale.
Ce este și când a apărut perechea de pantaloni harem?
Cu un oarecare iz oriental, pantalonii harem sunt de fapt o pereche de pantaloni largi cu turul foarte lăsat. Totul depinde și de materialul ales pentru că aceștia revenind în tendințe, ne-am mai întâlnit cu el prin 2009, varietatea este mult mai mare astfel că, poți avea outfituri super cool și de toamnă cu o pereche de pantaloni harem.
Ei bine, acest stil de pantalon s-a remarcat în lume mai devreme, dar la noi prin anii ‘80 odată cu Hit-ul lui MC Hammer: „U Can’t Touch This”. Desigur, stilul era dedicat bărbaților, dar mai târziu, purtau pantaloni harem și femeile. Astăzi, avem fel și fel de modele harem cu inspirație cargo, clasic, etc.
O combinație a fustei maxi cu pantalon, această piesă vestimentară poate fi ușor inclusă în ținutele tale, desigur, dacă te reprezintă stilul. Dar, poți încerca să porți pantaloni harem, mai ales vara sau poți încerca totuși, un model mai „adunat” nu atât de larg.
5 moduri în care poți integra perechea de pantaloni harem în ținutele tale
Acești pantaloni sunt asemănați adesea cu conceptul de pijama așa că, ar fi bine să ai grijă la ce modele îți alegi. Pe scurt, aceștia au o bandă mai lată în jurul taliei, turul este foarte lăsat iar pantalonul larg, buzunare ample și strâmți la glezne.
Dacă însă știi să-i accesorizezi și ce să porți în partea superioară, ai șansa să-ți creezi cu ajutorul unor pantaloni harem ținute de invidiat. Iată cum îi poți integra în ținute cu care să întorci privirile:
1. Pantaloni harem cu aproape orice încălțăminte
Spuneam, în zilele noastre sunt realizați în diferite modele așa că, în funcție de țesătură și stilul perechii de pantaloni harem poți purta începând de la pantofii plați, sandale, tocuri la pantofi sport. Spre exemplu, o pereche din piele este excepțională cu pantofii cu toc, iar în partea superioară un tricou sau un top alb și, un sacou cu model și inserții strălucitoare. Alături de un clutch, faci sezație la o ieșire de seară cu prietenii. Perechea de pantaloni harem din materiale subțiri, răcoroase, vaporoase merge foarte bine cu sandale și un top în partea superioară, în zilele călduroase de vară.
2. Pantaloni harem din denim
Pentru activitățile de zi, perechea asta de harem arată demențial cu un maiou alb, o pereche de sandale flip-flops, adaugă puțină culoare prin câteva brățări și un rucsac la această ținută, dar nu uita de ochelarii de soare.
3. Salopeta harem
Salopetele sunt în vogă așa că, poți trece ușor de la o pereche de pantaloni harem la salopeta harem. Merge foarte bine cu pantofii peep-toe sau cei cu platformă. Poți accesoriza ceva mai accentuat, cercei mari, dar nu exagera cu bijuteriile. În partea superioară poți alege un tricou sau un maiou, în funcție și de modelul salopetei.
4. Pantaloni harem în ținută office
Dacă nu credeai, iată: o pereche de pantaloni harem, nu cel mai fluid material și nu exagerat de largi alături de sandale iar în partea superioară alege un top ușor pe gât. Poți lua peste un sacou subțire sau un blazer și geanta. La fel de bine poți purta ținuta adaptat la temperatură și cu botine. Ai grijă doar la paleta cromatică și nu accesoriza exagerat.
5. Jachete, geci și cardigane până în talie când porți pantaloni harem
Ia-o ca pe o regulă! Nu poți purta pantaloni harem cu paltoane, cardigane sau geci lungi. Prin urmare, în partea superioară asigură-te că porți ceva ce vine până în talie. Din orice material ar fi pantalonii în partea superioară evită să iei bluze sau alte piese care sunt lungi. Nu este de evitat, dar acordă atenție inclusiv la piesele oversized când porți pantaloni harem. Și acestea este indicat să se încheie în talie și să nu fie prea largi.
Dacă este vară te poți juca cu culorile, poți alege ceva mai colorat și modele, dar când îți dorești o ținută mai serioasă pentru un eveniment mai important, alege pantaloni harem cu inspirație din pantalonii clasici. Materialul este diferit și merg super cu sandale în ținute ușor elegante. Indiferent de evenimentul la care te prezinți, vei atrage privirile celor din jur așa că, bucură-te!
Foto Shutterstock