(P) Viață sexuală? Află ce trebuie să eviți la 30 de ani

Odată cu trecerea timpului, foarte mulți oameni consideră că este normal că apetitul lor sexual să scadă, așa că încep să aibă obiceiuri din ce în ce mai puțin creative în acest sens. Recomandat este, însă, ca atât femeile, cât și bărbații să știe că sexul este important și după 30 de ani, mai ales atunci când deja își cunosc foarte bine partenerii, iar flacăra pasiunii pare să fie aproape stinsă. Cu puțin interes însă, de ambele părți, viața sexuală va fi revigorată!

Ce trebuie să evite cei doi parteneri? Răspunsul, în rândurile de mai jos!



Rutină în pat

Rutina în pat nu este în nici un caz un factor de stimulare al simțurilor: este firesc, de exemplu, ca partenerii să se plictisească la un moment dat de aceleași poziții din punct de vedere sexual. Corpul și mintea lor știu dinainte care sunt gesturile pe care urmează să le facă celălalt, așa că nu mai este loc de noutate și nici de mister. De preferat este ca oamenii să caute întotdeauna ceva nou, să testeze locuri din casă la care până acum nici măcar nu s-au gândit și să treacă peste bariera psihică, conform căreia patul este singurul loc ,,safe” pentru sex!

Inhibiții la nivel fizic

Este normal ca pe măsură ce timpul trece, corpul femeilor și al bărbaților să se modifice din punct de vedere fizic. Din păcate, însă, unii oameni ajung ca după 30 de ani să se simtă rușinați de modul în care arată și să se ferească inclusiv de cei care le sunt parteneri de ani buni. Greșit!

Fiecare persoană în parte trebuie să se iubească pe sine, să se accepte așa cum este și să caute întotdeauna să facă ceva pentru a arăta cât mai bine. Încrederea în sine pornește de la modul în care se văd oamenii pe ei înșiși: atunci când se plac din punct de vedere fizic, le este mult mai ușor să se lase pradă pasiunii și să aibă o viață sexuală activă și împlinită!

Bărbații evită să folosească stimulente medicamentoase

În ciuda faptului că se confruntă cu probleme erectile, foarte mulți bărbați ezită să apeleze la stimulente sexuale pe care le au la dispoziție. Ei trebuie să înțeleagă, însă că nu este o rușine să își cumpere produse potrivite (pastilepotenta-24.ro) cu ajutorul cărora să poată avea parte de partide de amor intense. În definitiv, rezultatul este cel care contează!

Viață sexuală nu mai este o prioritate

Atunci când în viața cuplurilor apar ratele pentru case și mașini, dar și copiii, oamenii se axează cu precădere pe tot ce înseamnă latura materială, uitând, însă că pasiunea nu se poate menține cu bani. În momentul în care sexul nu mai este o prioritate, începe drumul către sfârșitul relației, așa că femeile și bărbații trebuie să depună efort pentru a menține pasiunea aprinsă și pentru a se bucura de un echilibru între fizic și psihic, indiferent de cât de ocupați ar fi în fiecare zi!

Foto: Hepta