In ciuda firii mele vesele, sau poate in compensatie, sunt extrem de precauta in relatiile cu oamenii. Ii creditez cu bune intentii fara sa-i cunosc, dar niciodata nu-i las sa dea buzna in viata mea pana nu ma conving ca merita. Si de foarte multe ori nu merita. Imi fac prieteni relativ greu. Restul sunt amici si cunostinte cu care am relatii frumoase, civilizate, dar… limitate.
Si totusi, mi s-a intamplat zilele trecute, intr-o dimineata insorita, ca dand un simplu telefon in interes de serviciu, sa descopar oameni foarte draguti, extrem de bine intentionati, care mi-au intins o mana de ajutor fara sa stie nimic despre mine. Un “accident”, veti spune. Asa am spus si eu. Ei bine… nu. Zilele care au urmat am continuat sa vorbim, sa povestim. Am descoperit oameni adevarati, oameni pusi pe treaba, oameni tineri care vor sa faca ceva. Oameni dincolo de interese meschine si fatarnicie. Mi-a facut mare placere sa-i descopar. Nu-mi sta in fire sa-mi fac prieteni dintre oamenii pe care ii cunosc de foarte putin timp. Nu stiu daca este un defect, felul meu de a ma proteja sau o simpla exagerare. Cert este ca acesti oameni m-au facut sa ma simt bine stand de vorba cu ei, m-au facut sa cred ca nu am niciun motiv de suspiciune. Si asta mi-a dat o stare de bine. Mi-a dat curaj si speranta. Nu spun ca sunt deja prietenii mei, spun ca sunt pe cale sa devina…
Imi place sa cred ca nu sunt doar exceptia care confirma regula.
Eu sunt plina de optimism. Imi place sa cred ca pot sa-l trimit si spre voi.
Text: Alina Niculescu