Nico s-a lansat in muzica la varsta la care multi cantareti de la noi isi incheie carierele… si a reusit sa reziste. Cum? Aflati chiar de la ea. In curand se implinesc 10 ani de la debutul sau oficial pe piata muzicala, asa ca pregateste publicului ceva special!
TONICA: Ati atins succesul in muzica dupa varsta de 30 de ani, lucru destul de rar la un artist. Povestiti-ne putin despre cum s-a intamplat acest lucru…
NICO: Asa este, cu toate ca am inceput sa cant inca de la 16 ani, lansarea oficiala pe piata muzicala am avut-o la 32 de ani, cand, de obicei (mai ales in Romania), majoritatea solistelor de muzica pop, dance… etc. deja sunt pe cale de retragere. Eu cred ca, daca ai ceva de spus in acest domeniu de activitate si stii sa te adaptezi la cerintele pietei muzicale, dar mai ales ale publicului, varsta este ultimul lucru pentru care sa-ti faci griji. Este adevarat ca este mai anevoios sa patrunzi in special pe radiourile care au ca target un public intre 15-25 ani, ca sunt unii directori de case de productie care nu prea te incurajeaza, incercand sa te convinga ca vremea ta s-a cam dus, dar cu ambitie, multa munca si ceva noroc, se poate trece peste acest mic “impediment”, ca sa zic asa.
T: V-a fost greu inainte de asta, v-ati indoit vreodata de alegerea facuta, v-ati gandit ca mai bine ati fi facut altceva decat muzica?
N: Usor nu a fost si au fost momente mai dificile, dar sunt convinsa ca asta este drumul meu, nu cred ca as fi facut alta cariera in alt domeniu.
T: Ce proiecte pregatiti pentru urmatoarea perioada? Am citit ca veti incerca o schimbare de stil muzical…
N: In curand voi lansa un nou single si, de ce nu, probabil un nou album in 2013-2014.
Cat despre schimbarea de stil muzical, in urmatoarele materiale muzicale pe care le voi realiza, vor fi elemente noi fata de ceea ce am abordat pana acum, dar voi ramane in zona muzicii pop. De asemenea, intentionez ca in 2013 sa realizez un concert important, cu ocazia implinirii a 10 ani de la lansare mea oficiala.
T: Acum se pune foarte mare accent pe imagine, majoritatea cantaretelor incearca sa apara in fata publicului cat mai sexy, atat in videoclipuri, cat si pe scena. Nu este greu sa captezi atentia atunci cand nu incerci sa iesi in fata cu astfel de artificii, nu este o concurenta “neloiala”, ca sa ii spunem asa?
N: Parerea mea este ca foarte mult conteaza ceea ce canti. Marea majoritate a celor ce apar in fata publicului, exagerat de sexy, sunt de obicei cantarete de muzica house & dance si, de cele mai multe ori, cu mai putine calitati artistice cum ar fi vocea, prezenta scenica si altele, asa ca recurg la efectele de imagine despre care vorbeam si, de cele mai multe ori, le iese. Asta este valabil in toata lumea, nu este specific romanilor. Totusi, cand este vorba de talent adevarat si muzica de calitate, nu este factorul determinant al succesului si aici pot da ca exemplu pe ultracunoscuta artista din Marea Britanie, Adele. Cum bine se stie, ea a cucerit toate topurile muzicale din lume fara a abuza de o imagine sexy sau alte artificii.
T: Cum ati caracteriza publicul roman, din perspectiva artistului?
N: In Romania exista public pentru toate genurile de muzica, totul e sa-i dai muzica de cat mai buna calitate, altfel, el, publicul, te va taxa ca atare, ceea ce nu este lucrul cel mai bun care ti se poate intampla ca artist. Publicul a inceput sa fie ceva mai exigent in ultima perioada si trebuie tratat cu mai multa atentie.
T: Cat tine de noroc in meseria asta pentru a avea succes, cat tine de talent, de imagine sau de a cunoaste oamenii potriviti la timpul potrivit?
N: Parerea mea este ca toate cele enumerate sunt sensibil egale ca si procent, cu mentiunea ca, dintre toate acestea, cel putin partea cu norocul este determinanta.
T: Un artist este mai tot timpul plecat, canta si serile, si in weekenduri, si de sarbatori. Mai aveti timp pentru familie, pentru treburi casnice, mai ales ca prezenta femeii este atat de necesara in viata copiilor ei si a sotului?
N: Trebuie sa-mi gasesc timp si pentru familie, mai ales ca ea este cea care m-a sustinut in tot ceea ce am realizat pana acum. Noi suntem o familie unita si frumoasa si stim sa ne completam unul pe celalalt.
T: Simtiti vreodata ca aveti prea multe de facut, ca va coplesesc responsabilitatile? Si daca da, cum depasiti aceste momente?
N: Se mai intampla si astfel de momente, dar cu rabdare si calm le-am depasit de fiecare data. Nu am nicio formula magica in acest sens.
T: Credeti in acele relatii de dragoste bazate pe foarte multa pasiune, in care exista multa fericire, dar si mult zbucium, sau mai degraba intr-o relatie pragmatica, bazata pe compatibilitate, pe prietenie, pe increderea in celalalt?
N: Dintre cele doua variante, cred ca a doua este mai adevarata, dar si un pic de pasiune condimenteaza viata unui cuplu, mai putin partea cu zbuciumul.
T: De ce este nevoie intr-o casnicie ca sa dureze, ce ii poate tine pe doi oameni impreuna pana la sfarsitul vietii?
N: In primul rand, parerea mea este ca trebuie sa aiba scopuri comune, sa nu lipseasca respectul si increderea.
T: Cum va pregatiti copiii pentru viata, ce sfaturi le dati?
N: In primul rand, sa fie cinstiti cu cei din jur, dar in special cu ei insisi. Sa faca in asa fel incat sa lase ceva bun in urma lor. Sa nu incerce sa para ceea ce nu sunt.
T: Intotdeauna ati avut o silueta armonioasa. Cum va mentineti in forma, faceti sport, urmati un anumit regim alimentar?
N: Nu pot spune ca tin un regim alimentar strict sau ca stau nu stiu cate ore pe saptamana la sala de sport. In schimb, nu fac abuzuri alimentare si ma straduiesc sa am o viata echilibrata. Cand am timp, fac si ceva sport de intretinere si mi-as dori sa am mai mult timp pentru asta. Cand si cand, tin si putina dieta, dar nu ceva sever sau de lunga durata.
T: Ce secrete de ingrijire a tenului si parului aveti?
N: Referitor la acest aspect, mai nou folosesc cea mai cunoscuta si apreciata gama de produse romanesti, atat pentru fata, cat si pentru par. De asemenea, folosesc masti naturale si fiole cu acid hialuronic. Saptamanal, fac masaj facial de intretinere.
T: Cum poti trece, ca femeie, peste momentul in care te uiti in oglinda si observi ca au aparut primele riduri, ca fata a inceput sa ti se schimbe…? Pentru ca acum parca lumea se teme de imbatranire mai mult ca niciodata…
N: Fiecare varsta are frumusetea ei, tot ce trebuie sa stim este cum sa scoatem in evidenta ceea ce este mai frumos si mai bun din aspectul nostru. In zilele noastre sunt foarte multe produse, multe de calitate, care pot masca sau, in cel mai rau caz, pot intarzia cat mai mult aparitia primelor riduri. Trebuie evitata cat mai mult expunerea la radiatiile solare si, foarte important, sa evitam stresul cat mai mult posibil.
T: Care sunt cele mai mari impliniri pe care le aveti si, daca ar fi sa o luati de la capat, ati schimba ceva in deciziile pe care le-ati luat sau in lucrurile pe care le-ati facut la un moment dat?
N: Cea mai mare realizare de pana acum este familia mea, de care sunt mandra, urmand cariera mea in muzica. Nu cred ca as schimba ceva daca ar fi sa o iau de la capat, poate doar momentul lansarii in muzica l-as alege cu cativa ani mai devreme.
T: Transmiteti-le, va rog, un gand cititoarelor Tonica…
N: In primul rand, le doresc tuturor cititoarelor revistei Tonica multa sanatate si fericire.
Sa fie multumite cu realizarile lor pe toate planurile si de ce nu… sa fie TONICE.
Text: Bianca Badescu