Mustul, benefic și nu prea…

mustul benefic

Mustul conţine antioxidanţi, fortifică imunitatea, este bogat în vitaminele A, B1, B2 şi minerale, stimulează sistemul nervos, reduce retenţia de apă şi energizează organismul.

Chiar dacă are multe beneficii pentru sănătate, mustul este contraindicat în anumite situaţii, devenind periculos pentru anumite categorii de persoane

1. Nu este recomandat persoanelor cu probleme de greutate 

Consumat în cantități mari, mustul îngrașă, întrucât are un conținut mare de zahăr și este foarte bogat din punct de vedere caloric. Se poate ajunge la 220-280 grame pe litrul de must, deci 20-30 la sută din băutura este de fapt zahăr! Se consideră că un pahar mic de must este echivalentul unui kilogram de struguri.

2. Nu este indicat diabeticilor

Pentru că are foarte mult zahăr în compoziție, aproximativ 280 grame/litru, mustul este contraindicat diabeticilor sau celor cu rezistență la insulină.

3. Persoanele anemice trebuie să evite mustul

Persoanele care suferă de anemie sau care au un sistem imunitar foarte slăbit nu ar trebui să consume must, deoarece poate diminua nivelul de fier din organism.

4. Contraindicat femeilor însărcinate și copiilor cu imunitate scăzută

În majoritatea situațiilor, mustul este obținut din struguri nespălați. Prin urmare, această băutură ar trebui consumată cu moderație de către femeile însărcinate și interzise micuților cu un sistem imunitar deficitar.

5. Interzis șoferilor

Cu cât trec zilele, cu atât concentrația de alcool din must crește. În prima zi după ce a fost stors din struguri, mustul nu conține deloc alcool sau cel mult 1%. După 3-4 zile fermentează, prinde un gust ușor acrișor, iar gradul de alcoolemie ajunge chiar și la 4%. 

 

Și mare atenție! Consumul în exces duce la episoade diareice. Mustul este cunoscut pentru proprietățile sale laxative.

Text Cristina Dudău