Multitask sau overtime? Creste-ti productivitatea la birou!

la birouCheful de munca scade odata cu trecerea timpului, dar si odata cu cresterea numarului de probleme cu care ne confruntam zilnic. Scenariul este acelasi de fiecare data: la inceputul zilei, stii foarte bine ce ai de facut si chiar ai incredere ca vei reusi sa termini totul pana la finalul zilei, insa… surpriza! Ziua s-a terminat si tu nu ai facut nici macar jumatate din ceea ce ti-ai propus. Motivul? Eh, daca as sta sa enumar motivele pentru care pofta de munca se diminueaza, as umple sute de foi.

Eu zic sa ne concentram pe lucrurile care ne ajuta sa fim mai eficienti la locul de munca si care duc la cresterea productivitatii. Citeste randurile de mai jos si afla care sunt cele mai eficiente metode prin care poti ramane conectata la taskurile impuse de job.



  • Cumpara-ti un aparat de cafea (esspresor)!

Cafeaua aromata si zgomotul pe care il produce aparatul sunt nepretuite. Potrivit unui studiu publicat in luna decembrie a anului 2012 in “Journal of Consumer Research”, zgomotul pe care il produc aparatele de cafea din magazinele aglomerate conduce la cresterea productivitatii la locul de munca si la imbunatatirea starii de spirit. In plus, acest zgomot scade hormonii de stres care provoaca blocaje mentale. Nu degeaba se zice ca ziua buna se cunoaste de dimineata!

  • Pleaca putin mai devreme de la job!

Cand ai tot timpul din lume, nu te mai simti stresata ca trebuie sa termini anumite proiecte. Odata ce dispui de timp, deadline-urile iti vor parea o joaca de copii. Reactia organismului la stres se declanseaza in interiorul creierului, unde exista glande care elibereaza in sange cantitati mari de hormoni de stres ce pregatesc organismul pentru o situatie perceputa ca amenintatoare. “Timpul alocat muncii face acelasi lucru ca si banii: te forteaza sa fii eficient”, spune Henry Cloud, doctor, psiholog si autor al renumitei carti “Boundaries for Leaders”. Ideea este sa pleci mai devreme cu 30 de minute de la munca pentru a ajunge mai devreme acasa. Odata ajunsa acasa, ai timp sa te relaxezi suficient si sa-ti refaci stocul de energie pentru ca a doua zi sa o iei de la capat. Partea buna in toata treaba asta este ca, in acest mod, devii mai productiva, mai relaxata si ai permanent forte proaspete. Nu poti pleca mai devreme? Nicio problema, te poti duce mai tarziu la munca. Ideea este sa te relaxezi, sa iti pui gandurile in ordine si sa respecti planul de organizare a taskurilor. O jumatate de ora de relaxare, doar tu cu tine, poate face minuni atunci cand simti ca esti depasita de situatie.

  • Spune NU multitaskingului!

Cu siguranta, superiorul tau va fi impresionat cand va vedea ca poti rezolva mai multe lucruri deodata, dar s-ar putea ca acest lucru sa nu aiba un impact atat de benefic asupra sanatatii tale. In limba engleza, actiunea de a face mai multe lucruri in acelasi timp se numeste “multitasking” si este mai putin eficienta, avand in vedere ca trebuie sa iti muti atentia alternativ dintr-o parte in alta. Cand sari de la o sarcina la alta, vei intrerupe functiile creierului. In plus, multitaskingul te predispune la stres si erori, deoarece duce la cresterea  hormonului toxic, cum ar fi cortizolul, care intuneca gandirea si poate distruge celulele creierului. Atunci cand multele sarcini pe care le ai de dus la bun sfarsit sunt cu adevarat foarte importante, multitaskingul nu reprezinta cea mai buna idee. Cand lucrezi intr-un interval de timp stabilit, indicat este sa inlaturi lucrurile care ti-ar putea distrage atentia. Inchide emailul, inchide facebookul, telefonul si orice altceva care te-ar putea face sa te opresti din lucru; apoi concentreaza-te pe ceea ce ai inceput. Concluzia: productivitatea scade cu 40% atunci cand lucrezi multitasking.

  • Citeste mai putine stiri

Daca te numeri printre persoanele care isi incep dimineata citind ziarul, atunci am o veste proasta pentru tine: acest obicei iti poate distrage atentia, iti poate tine toata ziua mintea ocupata din cauza anumitor informatii din ziar si poate chiar sa te deprime. Atunci cand afli ca s-a intamplat ceva, poate chiar in orasul tau, vei incepe sa iti pui tot mai multe intrebari ajungand sa te concentrezi asupra a ceea ce s-a intamplat decat asupra a ceea ce ai de facut la job. Ca orice alt muschi, creierul oboseste la un moment dat si ar fi pacat sa-si inceapa ziua obosit. Deci conserva-ti puterea cognitiva pentru munca. Cititul stirilor zilnic reduce performantele cognitive si are ca efect pierderea concentrarii.

  • Fa sport dimineata!

{tiu, stiu, o sa imi zici ca iti este si asa destul de greu sa te trezesti dimineata, daramite sa mai faci si sport inainte de a te duce la birou, insa mai trebuie sa facem si sacrificii daca vrem sa dam randament la locul de munca, corect? O serie de cercetari realizate in aceasta directie au evidentiat faptul ca exercitiul fizic imbunatateste substantial capacitatea de concentrare si duce la cresterea productivitatii la locul de munca.

Mai mult, respectand acest ritual in fiecare dimineata, vei fi exuberanta si plina de energie intreaga zi. De ce? Pentru ca sportul stimuleaza secretia de endorfina si serotonina – asa-numitii “hormoni ai fericirii”. Ceea ce trebuie sa stii este ca exercitiile de dimineata imbunatatesc functiile creierului si scad nivelul de stres din organism. Hm, cui nu i-ar placea sa se duca la job in fiecare zi cu zambetul pe buze?

  • Scoate de fiecare data un timp mai bun!

Cronometrarea  timpului alocat unui anumit miniproiect te va ajuta sa iti dai seama care sunt lipsurile in organizarea ta la locul de munca, daca faci activitati inutile care iti “mananca” din timp si astfel vei reusi sa intelegi unde se duce timpul tau de fapt.

Lasand deoparte lucrurile care nu sunt importante si concentrandu-te pe ceea ce trebuie sa faci, nivelul de concentrare si cel al productivitatii vor creste. Bineinteles ca nu trebuie sa te cronometrezi atunci cand ai de terminat un proiect foarte important, pentru ca, in conditii de stres, productivitatea ta poate inregistra o scadere considerabila. Fa un joc cu colegii tai si vedeti care termina primul. Cronometrarea te va ajuta sa dai mai mult randament in situatii solicitante. De-a lungul timpului s-a constatat ca un functionar intr-un birou lucreaza efectiv doar 1,5 ore pe zi. Restul timpului este impartit intre socializari, pauze de cafea, pauza de masa, conversatii telefonice ce nu sunt legate de munca etc.

Text: Andreea Popescu