Se anunta o mare revenire pe piata muzicala de peste Ocean. Una dintre cele mai renumite interprete hip-hop din lume, Missy Elliott, a facut publice informatii legate de noile sale single-uri.
Cele doua piese de care Missy se declara foarte mandra se numesc “Triple Threat” si “9th Inning” si vor fi lansate prin intermediul site-ului iTunes in cursul zilei de azi (18 septembrie).
Cele doua piese sunt in colaborare cu Timbaland si se presupune ca vor fi incluse si pe cel mai recent album al cantaretei, la care inca lucreaza.
Missy Elliott va aparea, de asemenea, si pe viitorul album al lui Timbaland, “Shock Value III”, care urmeaza sa fie lansat in cursul acestui an.
Privind colaborarea dintre cei doi, Timbaland a declarat pentru un tabloid local ca, desi Missy a disparut ceva timp din pesajul muzical, acum a venit momentul sa iasa la rampa.
“A sosit timpul sa revenim la muzica. Missy si cu mine lucram la albume noi care, coincidenta, vor fi lansate ambele in iunie 2013. Ne-am tot intalnit in ultimul timp in studio, pentru ca pregatim primele single-uri, primele clipuri si ne-am hotarat sa lansam aceasta colaborare pentru inceput”, a declarat Timbaland
Text: Andreea Popescu