Marius Manole – noul prezentator la “Întrebarea mesei rotunde”

Show-ul online “Întrebarea mesei rotunde”, de pe PROTV PLUS, care le pune pe vedete în fața unora dintre cele mai incomode întrebări și provocări, a revenit astăzi cu un nou sezon. Primul invitat al emisiunii a fost Marius Manole, care începând cu acest sezon, preia ștafeta de la Alex Daragiu ca gazdă a emisiunii.

După ce a aflat care a fost cel mai stânjenitor moment din cariera lui Marius Manole, dar și când și-a început acesta viața sexuală, Alex Daragiu i-a adresat cea mai neașteptată întrebare: ”Care este emisiunea pe care ți-ar plăcea să o prezinți: Trending Review, How to Tik Tok sau Întrebarea mesei rotunde?”. Fără să stea pe gânduri, Marius a ales – Întrebarea mesei rotunde. Și așa va fi!

Am decis să-mi mut toate resursele pentru emisiunea Trending Review deoarece simțeam că nu pot face două lucruri… la fel de bine. După un lung casting, am știut că Marius Manole este acel om mișto care trebuie să prezinte în locul meu! :)) Am încredere că va duce show-ul la un alt nivel”, declară Daragiu.



Marius Manole povestește despre emisiune

Încântat de noua provocare, Marius Manole admite ”nu am mai făcut așa ceva, înainte făceam totul singur. Nu aveam producător, un spațiu în care să mă desfășor”. Gândindu-se la invitații pe care îi va avea, are o singură așteptare ”să vină și să nu fugă în timpul emisiunii. Înțeleg că Daragiu îi sechestra în studiou… e o variantă”. Cât despre mâncărurile de pe masă, Marius spune ”nu vreau să propun nimic, ceea ce e pe masă e, ca și până acum, o necunoscută și pentru mine și pentru invitat, le aflu în același timp cu invitatul, asta ca să putem fugi împreună”.

Ultima ediție prezentată de Alex Daragiu a avut loc astăzi, iar de miercurea viitoare locul îi va fi preluat de Marius Manole.

Text: Bettina Cristea

Photo: PR