Marion Cotillard va crea o colectie de bijuterii pentru Chopard

marion-cotillard-vogueMarion Cotillard este actrita de origine franceza si compozitoare, iar recunoasterea la nivel international a venit odata cu prestatiile sale din productii precum A very long engagement, La Vie en Rose, Nine, Inception, Rust and Bone, The Immigrant si Two Days, One Night. Ne-am obisnuit sa o admiram pe Marion pe covorul rosu purtand bijuterii superbe, insa de acum inainte, actrita nu va mai fi doar „purtatoarea” lor, ci si „creatoarea”, deoarece va gandi o linie de bijuterii fine pentru renumitul brand Chopard.



Marion Cotillard in postura de designer

Daca va intrebati despre ce bijuterii va fi vorba mai exact, ei bine, Cotillard va crea o bratara si un colier din opale obtinute dintr-o mina detinuta de catre o familie din Australia. „Creezi si, in acelasi timp, te gandesti la oamenii care muncesc si extrag pietrele, asa ca este o energie total diferita. Daca realizarea acestor obiecte de lux s-ar transforma intr-un cosmar pentru oamenii care livreaza materialele in stare pura?”, a spus actrita. Bijuteriile vor fi purtate de catre Marion la Festivalul de Film de la Cannes, brandul Chopard fiind partener oficial al festivalului inca din anul 1988. Noi suntem siguri ca orice fel de bijuterie va purta actrita… va arata foarte bine, asa ca nu ne facem griji in privinta aceasta. Nu este pentru prima data cand Marion se transforma in designer; ea a creat, in anul 2012, modelul de geanta Lady Dior pentru Casa Dior, asa ca este probabil obisnuita cu tot acest proces creativ.

Text: Ruxandra Dumitrescu