Mario Fresh a fost invitat în această săptămână la Întrebarea mesei rotunde pentru a răspunde curiozităților lui Marius Manole. Artistul povestește despre începuturile relației cu Alexia, dar și despre cum s-a cunoscut cu Alex Velea și ce a produs ruptura dintre ei, prin care au pus punct prieteniei și colaborării.
armaciștii Catena recomandă Cyclax șervețele demachiante 3 în 1, șervețele demachiante special concepute pentru a îndepărta machiajul de pe față și rimelul rezistent la apă.
“Cât de tare ne-am fi certat noi, n-aș avea cum să-l jignesc vreodată, el m-a adus pe drumul ăsta”, spune Mario. Cu toate că aparent nu există resentimente, nu ar mai lucra cu Velea în acest moment: “Oricum nu am mai colaborat bine”.
Mario răspunde cu sinceritate întrebărilor lui Marius Manole și spune despre momentul în care Alexia l-a prezentat părinților ei: “Am tremurat vreo jumătate de an. Nu mi-a fost frică de Andreea cât m-a fost frică de domnul Alex. Probabil au crezut că e o joacă la început… și au trecut 5 ani”.
Tot în această ediție Întrebarea mesei rotunde, artistul povestește cum gestionează criticile și comentariile răutăcioase, dar și de ce și-ar fi dorit să devină pilot de curse dacă nu ar fi avut talent la muzică.
Întrebat pe cine ar alege dintre Alina Eremia, Ruby și Antonia, dacă Alexia nu ar fi existat în viața lui, Mario răspunde cu onestitate: “Antonia a fost ca o mamă pentru mine”. Alegerea lui este Alina Eremia.
Marius Manole l-a așteptat pregătit pe Mario Fresh, cu masa plină de preparate precum cap de pește, mațe și creier, dar și alte specialități din această categorie. Gustă Mario vreun fel de mâncare sau alege să răspundă tuturor întrebărilor? Vedem la Întrebarea mesei rotunde.
Bettina Cristea
foto: PR