Marc Jacobs… noul designer Dior?

1mzf2pboDupa demiterea lui John Galliano din echipa celebrului brand Dior din cauza remarcelor antisemite pe care acesta le-a adresat unui cuplu, dupa ce facuse exces de alcool, casa Dior nu a facut inca public numele celui sau celei care ii va lua locul. Si cum zvonurile circula repede si fac inconjurul lumii, se pare ca unul dintre favoritii la titlul de designer pentru Dior ar fi chiar Marc Jacobs, preferatul lui Bernard Arnault, directorul LHVH – grup din care face parte si Dior.

Ce se va intampla insa cu actualul post al lui Marc Jacobs, care in prezent lucreaza pentru Vuitton? Se pare ca acesta va fi inlocuit de catre Phoebe Philo, designerul Celine. Nascut in anul 1963, Marc Jacobs – director de creatie al Louis Vuitton – a fost premiat in anul 1992 cu titlul de Designer al anului pentru creatiile feminine, lansandu-se in moda cu celebrele pulovere ale caror maneci erau crosetate. Cariera si-a inceput-o cu adevarat lucrand pentru Perry Ellis, insa in anul 1980 a pus bazele companiei Jacobs Duffy Designs Inc., alaturi de bunul sau prieten Robert Duffy. De asemenea, in anul 1987 Marc  a fost rasplatit cu premiul pentru Cel mai tanar designer de catre Consiliul designerilor din America.

Creatiile lui Marc Jacobs sunt purtate de catre celebritati din toata lumea si nu numai, iar buticurile sale sunt raspandite in America, Europa dar si in Asia. Ramane de vazut daca va fi cu adevarat numit directorul de creatie al casei Dior.

 

Text: Ruxandra Raica