Printesele Polonic si Lingurita sunt vedetele celei mai noi editii a revistei Tonica. Anca Lungu, prezentatoarea Observatorului de la Antena 1, si fetita ei, Natalia, au acceptat cu bucurie invitatia noastra, iar sedinta foto a fost o adevarata placere. Tematica shootingului, „Asa mama, asa fiica”, s-a potrivit perfect cu cele doua, intrucat Natalia seamana izbitor cu mama ei.
Cum ai simtit experienta sedintei foto?
Cred ca am simtit-o cu totii. Natalia este un copil foarte energic care isi doreste sa exploreze si asta se vede pe fetele noastre. Sper ca fotografiile sa fie pe masura asteptarilor si sper ca, peste ani, efortul asta sa fie privit si de Natalia cu zambetul pe buze.
Tematica shootingului este „Asa mama, asa fiica”. Cat de mult iti seamana Natalia? Ce calitati a mostenit de la tine?
Cred ca a mostenit trasaturi fizice atat de la mine, cat si de la tatal ei. Eu sper sa fi luat ce este mai bun de la fiecare si sa fie suma tuturor calitatilor noastre.
Care sunt cele mai interesante 3 experiente traite de cand esti mamica?
Cea mai speciala experienta din viata oricarei mame este nasterea. Si sarcina este o experienta foarte interesanta, eu inca din perioada sarcinii am format o legatura speciala cu ea, i-am vorbit tot timpul si am tinut si un jurnal, pe care inca il mai tin si in care ii scriu intamplari din fiecare zi speciala a vietii ei. Si ziua aceasta va avea o pagina in jurnal. Este o binecuvantare sa ai un copil!
Ne pregatim pentru sarbatoarea Pastelui. Ce planuri aveti, unde veti petrece?
Voi fi la pupitrul Observatorului la o editie speciala, asa ca ma voi imparti intre familie si familia Antena 1. Cu siguranta vom petrece acasa si abia astept sa gatesc. Pentru mine, sarbatoarea asta are o semnificatie spirituala, dar si una de apropiere de cei dragi, inclusiv prin alaturarea fiecaruia la masa de Paste. Vreau sa fac pasca, oua rosii, cozonaci, friptura de miel, dar si ceva elemente mai moderne. Imi doresc sa-mi surprind familia.
Un mesaj pentru Tonica TV…
Sa ramaneti mereu fresh, tonici, plini de bucurie si entuziasm si sper ca fiecare coperta a revistei sa aduca multa bucurie si informatii in casele femeilor si, in special, ale mamelor. Paste fericit!
Text: Alexandra Lupu