La început de primăvară, fă-ti un upgrade al trusei de machiaj, în funcție de tendințe. Nu trebuie să îți lipsească eyelinerul, highlighterul, un fond de ten lejer, ăn acord perfect cu nuanța pielii tale, și rujul roșu.
Farmaciștii Catena recomandă serul cu Vitamina C 6% de la Skin Republic care ajută incontestabil la uniformizarea pigmentației și reducerea petelor negre, lăsând tenul luminos și strălucitor.
Am selectat pentru tine cele mai importante tendințe în machiaj pentru primăvară, iar vestea bună este că niciuna dintre acestea nu necesită un timp îndelungat de aplicare sau o îndemânare deosebită, fiind perfecte pentru femeia modernă și activă, pentru care timpul este o resursă importantă.
Contur jucăuș
Una dintre tendințele care iese în evidență pentru machiajul noului sezon este conturul neregulat al ochilor. Make-up artiștii au renunțat la conturul studiat, perfect simetric, în favoarea liniilor spontane și jucăușe. În show-ul designerului Jason Wu vedetă a fost lookul cat eye – contur rotunjit la coadă ochiului, că și cum cineva și-ar fi înmuiat vârful degetului în eyeliner verde oliv și și-a pus amprenta pe colțul extern al ochiului.
Jill Stuart ne propune un look dramatic: o linie groasă de eyeliner negru, aplicată de la jumătatea pleoapei inferioare către colțul extern al ochilor, terminându-se într-o coadă prelungită. O altă varianta, neconvențională și spectaculoasă, este eyelinerul lichid, alb, aplicat în linie groasă pe pleoapă inferioară și întrerupt exact la mijloc, în dreptul pupilei. Este important să subliniem faptul că aceste linii nu sunt trasate cu precizie, prin urmare obținerea unui astfel de look nu necesită foarte mult efort și este perfect pentru zilele când suntem în criză de timp. În cazul în care adoptăm această varianta, e important că pielea să arate foarte bine și restul machiajului să fie minimalist.
Străluciri discrete
Highlighterul sau iluminatorul este un produs care nu trebuie să îți lipsească din trusa de machiaj în noul sezon. Vedetă este highlighterul auriu, pe care make-up artiștii nu îl aplică doar deasupra pomeților, ci și pe pleoape, așa cum am văzut în prezentările Michel Costello sau Alexander Wang.
Farmaciștii Catena recomandă serul cu acid hialuronic de la Skin Republic, un ser super hidratant, cu acid hialuronic 1%, ce hidratează pielea uscată.
Acest stil de machiaj dă un look fresh și sănătos oricărui ten, realizarea lui durează puțin și poate fi purtat în fiecare zi. Un fond de ten cu textura lejeră sau un BB creăm, un anticearcan, puțin highlighter deasupra pomeților și pe pleoape, un gloss pe buze și machiajul este gata!
Buze roșii ca focul
Dacă eșți o fană a rujului roșu și a buzelor statement, vei fi încântată să afli că rujul în diverse nuanțe sangerii este în centrul atenției în această primăvară. Preferate sunt nuanțele de roșu închis și vișiniu, iar look-ul mat este înlocuit de cel glossy, așa cum ne propun designerii Philipp Plein, Naeem Khan și Haider Ackermann. Poți alege un gloss roșu strălucitor sau poți aplică un gloss transparent peste rujul tău roșu obișnuit.
Cat eye sau smokey eye?
Răspunsul este că ambele sunt pe val, îl poți alege pe cel care ți se potrivește mai bine sau le poți alterna. Ochii senzuali de pisica au fost aleși de make-up artiștii Moschino sau Oscar de la Rentă, unde am putut vedea și un detaliu inedit – coadă creată cu eyeliner negru a fost dublată de o linie fină de eyeliner bleu, un accent fresh și original pe care îți recomandăm să-l încerci. Cât despre machiajul smokey eye, particularitatea pentru acest sezon este faptul că varianta soft smokey este preferată în detrimentul unui smokey intens. Alege nuanțe deschise de maro sau chiar rozuri, așa cum propun make-up artiștii Brock Collection sau chiar verde metalic (Emporio Armani).
Este important de știut că se poartă în continuare machiajul nude, care oferă tenului un aspect proaspăt și o aparență de perfecțiune nestudiata, genele „sixties”, încărcate de mascara neagră la vârfuri și la baza, fardurile și eyelinerul colorate în nuanțe vii de verde sau oranj, iar pentru petreceri – paietele aplicate pe pleoape sau sub ochi și glitterul.
Iulia Mirică
Foto: shutterstock